duminică, aprilie 23, 2017

PURTĂTORUL DE BIRUINȚĂ

SUMARUL BLOGULUI 
   
LA MULȚI ȘI FERICIȚI ANI  
TUTUROR CELOR CE-ȘI SERBEAZĂ  
ZIUA ONOMASTICĂ DE PRAZNICUL 
SFÎNTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE, 
PURTĂTORUL DE BIRUINȚĂ! 


Impresionanta răspîndire a numelui Gheorghe (de la gr. georgós, „lucrător al pămîntului”, „ţăran”) în toată lumea creştină arată evlavia aparte de care se bucură pînă azi acest Sfînt şi Mare Mucenic, pe drept cuvînt supranumit „Purtătorul de biruinţă” şi reprezentat în icoane ucigînd cu suliţa lui balaurul (străveche întruchipare a diavolului). Cinstit de Biserică printre Sfinţii Militari şi apărînd în multe părţi ca patron al cavalerilor şi al oştirilor creştine*, Gheorghe a trăit în ţinutul Capadochiei (Turcia de azi), a fost de viţă nobilă şi avut înalte demnităţi militare sau cetăţeneşti, l-a înfruntat făţiş pe prigonitorul Diocleţian (împăratul păgîn de la Roma) şi a suferit moarte martirică la anul 304, plecîndu-şi senin grumazul sub sabie, după ce îndurase cazne de neînchipuit (tras pe roată, încălţat cu saboţi de fier înroşit, pus să bea otravă etc.), dar refuzase să-şi lepede credinţa. Dimpotrivă, pilda lui a adus la credinţă pe mulţi şi stă scris că însăşi împărăteasa Alexandra, îmbrăţişînd atunci adevărul Crucii, umbla prin mulţime şi se ruga cu glas mare, strigînd: „Dumnezeule al lui Gheorghe, ajută-ne!”.  
Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe este sărbătorit pe 23 aprilie, dar în calendarul lunii găsim şi alţi purtători ai numelui Gheorghe, precum Cuviosul de la Maleon (4 aprilie) sau Episcopul Mitilenei, supranumit „Mărturisitorul” (7 aprilie).  
Formele tradiţionale ale numelui la noi – Gheorghe (cu diminutive ca Gheorghiţă, Ghiţă etc.) şi Ghe(o)rghina (cu diminutive ca Gheorghiţa, Gherghinica etc.) – sînt tot mai concurate de formele neologice latinizante George, Georgeta, Georgiana (cu diminutive ca Georgel, Gică, Gigi, Gigica, Geta, Getuţa etc.). Are forme, derivate şi diminutive foarte numeroase, din care n-am reţinut aici decît pe cele mai des uzitate. 
Nu puține biserici și mănăstiri din România poartă hramul Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe. Iată (înșiruite alfabetic) cîteva dintre așezămintele monahale cu acest hram: Mănăstirea Bîrnova (Bîrnova, jud. Iaşi, cod 707035, tel. 0232/294562); Mănăstirea Brazi (Panciu, jud. Vrancea, cod 625400, tel. 0237/636824); Mănăstirea Buciumeni (Fălticeni, jud. Suceava, cod 725200, tel. 0230/541872); Mănăstirea Buneşti (Buneşti, jud. Braşov, cod 507035, tel. 0268/260017); Mînăstirea Cămîrzani (com. Vadu Moldovei, jud. Suceava, cod 727561, tel. 0230/536587); Mănăstirea Cernica (com. Cernica, jud. Ilfov, cod 077035, tel. 021/3511737); Mănăstirea Ciolanu (com. Tisău, jud. Buzău, cod 127610, tel. 0238/544460); Mănăstirea Feredeu (com. Şiria, jud. Arad, cod 317340, tel. 0257/531340); Mănăstirea Hlincea (com. Ciurea, jud. Iaşi, cod 707083, tel. 0232/296463); Mănăstirea Robaia (com. Muşăteşti, jud. Argeş, cod 117524, tel. 0744/294243); Mănăstirea Stînişoara (Călimăneşti, jud. Vîlcea, cod 245600, tel. 0250/751087); Mănăstirea Viforîta (sat Viforîta, com. Aninoasa, jud. Dîmboviţa, cod 137007, tel. 0245/226548); Mănăstirea Voroneţ (Gura Humorului, jud. Suceava, cod 725300, tel. 0230/235323). (R. C.) 


* Pe steagul de luptă al Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfînt figurează această rugăciune către Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe, alcătuită la 1500 (în al 43-lea an al domniei lui Ștefan), poate chiar de către sfînțitul voievod: „O, luptătorule şi biruitorule, mare Gheorghe, în nevoie şi în nenorociri grabnic ajutător şi cald sprijinitor, iar celor întristaţi bucurie nespusă, primeşte de la noi această rugăminte a smeritului tău rob, a Domnului Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul Ţării Moldovei. Păzeşte-l pe el în lumea aceasta şi în cea de apoi, pentru rugăciunile celor ce Te cinstesc pre Tine, ca să Te preamărim în veci. Amin”.

vineri, aprilie 21, 2017

„FORMULA AS”: ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI

SUMARUL BLOGULUI 
   

Claudiu Târziu: Ce însemnătate are omagierea oficială a apărătorilor Ortodoxiei din timpul comunismului, la 27 de ani după revoluţie? 
Răzvan Codrescu: În lumea românească postcomunistă, fie nu reușim să facem ce trebuie, fie facem cu mare întîrziere. Biserica, instituțional vorbind, suferă și ea de acest handicap național. Dar mai bine mai tîrziu decît deloc. Decizia sinodală de care vorbim răscumpără multe inerții și s-a dovedit deja mobilizatoare – și pentru păstori, și pentru turmă (în nici trei luni, tema a suscitat numeroase manifestări comemorative și dezbateri de idei – și în mediile bisericești, și în mediile laice, și în țară, și în diaspora). De aici și pînă la viitoarele canonizări potențiale mă tem însă că rămîne o cale destul de lungă. E loc însă de nădejdi care pînă mai ieri păreau deșarte. Acest aspect este important pentru mentalul comunitar: e ca și cînd ni s-a eliberat, oficial, calea spre noi înșine, spre „conștiința noastră mai bună”. Aș zice că situația a fost deblocată la nivel principial; acum urmează – vom vedea în ce ritm și cu ce fermitate – deblocarea... de la caz la caz. Poate va începe să se facă simțită și activitatea Comisiei de Canonizare de pe lîngă Sfîntul Sinod al B.O.R. în privința fenomenului neomartiric, neglijat pînă acum cu o consecvență demnă de o cauză mai bună...  
Claudiu Târziu: Stadiul în care au ajuns cercetările istorice ne permite să decantăm între sfinţi, martiri şi eroi ai acestei perioade? Putem distinge net şi între cei care au rezistat, exclusiv, de pe poziţiile credinţei religioase şi cei care au rezistat motivaţi politic? 
Răzvan Codrescu: În cele mai multe cazuri, lucrurile sînt amestecate, iar chestiunea este una de accent. Toți cei prigoniți merită reverența noastră istorică, sînt eroi tutelari ai trecerii noastre prin veac, dar nu toți pot fi numiți martiri și nu toți se pot număra cu sfinții. Există însă, cred, destule cazuri incontestabile de mărturisitori jertfelnici ai lui Hristos (fie morți în temnițe, fie prigoniți atît în detenție, cît și după eliberare, pînă la capătul zilelor lor) pe deasupra oricăror angajamente politice: un Arsenie Boca, un N. Steinhardt, un Daniil Sandu Tudor, ba chiar un Mircea Vulcănescu se numără printre ei. Dar și cei cu anumite aderențe politice controversate (mai ales simpatizanți și membri ai Mișcării Legionare, ori trecuți prin Frățiile de Cruce), dacă se pot produce dovezile că și-au asumat să sufere și/sau au murit pentru credința lor în Hristos (cazul lui Valeriu Gafencu, cazul Maicii Mihaela Iordache, cazul părintelui Gheorghe Calciu etc.), atunci jertfa lor martirică nu poate fi anulată de nimic de ordin conjunctural (sfințenia nu se măsoară cu criterii politice). Biserica n-are voie să-și trădeze criteriile consfințite prin Tradiție și să se lase intimidată de ideologiile laice mai vechi sau mai noi.  
Claudiu Târziu: De ce şi-a făcut comunismul o ţintă priori­tară din creştini? 
Răzvan Codrescu: Pentru că omul creștin este structural și esențial opus „omului nou” pe care care voia să-l creeeze comunismul materialist și ateu. Rezistența prin credință a fost principalul impediment al bolșevizării forțate – și în Rusia, și la noi, și pretutindeni. La noi a fost și situația aparte reprezentată de ferma poziționare creștină a vechii Mișcări Legionare, extrem de răspîndite și de active în România antebelică, mai ales în rîndurile tineretului și ale intelectualității tradiționaliste (care a dominat spiritual și cultural perioada dintre războaie), și ai cărei supraviețuitori au fost, pe tot cuprinsul țării (dar și în exil), și foarte numeroși, și foarte incomozi, drept care și măsurile represive au fost pe măsură (e de ajuns să evocăm „reeducarea” de la Pitești, experiment fără egal în tot lagărul comunist, apoi pe cea de la Aiud, mai puțin violentă, dar la fel de perversă). Ba mai mult: Securitatea a suprapus după bunul ei plac etichetele de „creștin” și de „legionar”, încît s-au pomenit tratați ca „legionari” (un fel de sumă  a tuturor răutăților în concepția noii ideologii) mulți creștini care n-au avut nici o legătură cu legionarii și care nici n-au făcut politică în viața lor! 
Claudiu Târziu: În ce măsură recunoaşterea unei rezistenţe creştine la comunism va fi de natură să readucă în prim-plan ororile regimului comunist? Şi cât mai poate interesa această realitate lumea românească de azi? 
Răzvan Codrescu: Sigur că toate lucrurile acestea ar fi avut alt impact psiho-moral și socio-cultural dacă ar fi fost tratate cum se cuvine – și de Stat, și de Biserică, și de istoriografie, și de presa curentă – încă din primii ani de după căderea formală a regimului comunist. N-a fost să fie așa, ba chiar am asistat – mai ales pe fondul guvernărilor neocomuniste – la un fel de întrecere între indiferență și mistificare. S-a ocultat sau s-a bagatelizat oficial un capital de suferință și jertfă care a reprezentat singurul nostru titlu de vrednicie și onoare de după Al Doilea Război Mondial. Pus cum se cuvine în evidență, el ar fi fost lămuritor atît pentru a da noilor generații adevărata imagine a ororii și monstruozității regimului comunist, cît și pentru conștiința noastră istorică și identitară, inclusiv pentru demnitatea noastră de popor creștin. Dar să pariem încă o dată pe... „mintea românului cea de pe urmă”! Dacă propriul nostru trecut nu ne mai interesează, atunci nu mai avem nici viitor – nu ca masă biologică, desigur, ci ca națiune. Pentru că o națiune înseamnă, înainte de toate, un profil identitar întemeiat pe o memorie colectivă. Altminteri rămîi o simplă populație, de rîsul curcilor istoriei... Și ți se răsucesc morții în morminte...
   
Pentru întregul grupaj: AICI.


luni, aprilie 17, 2017

PAȘTELE LA ROMÂNI

SUMARUL BLOGULUI 
  


HRISTOS A ÎNVIAT! - ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

duminică, aprilie 16, 2017

DE CE ÎL CĂUTAȚI PE CEL VIU ÎNTRE CEI MORȚI?!

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME


sâmbătă, aprilie 15, 2017

UN CUVÎNT PASCAL AL PĂRINTELUI CALCIU

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME 



PR. GHEORGHE CALCIU 
(1925-2006) 

PATIMILE, MOARTEA  
ȘI ÎNVIEREA DOMNULUI
  
Iubiţi credincioşi, 
Vom străbate, de-a lungul acestui cuvînt, cea mai dureroasă suferinţă umană (şi divină) şi cea mai luminoasă bucurie a întregii omeniri: Pătimirile Domnului nostru Iisus Hristos şi Învierea Lui.
Miercuri, Iuda s-a dus la farisei şi la marii preoţi şi i-a întrebat (Matei 26, 15): Ce vreţi să-mi daţi şi eu vi-L voi da în mînă. Iar ei i-au dat 30 de arginţi (de atunci, Biserica a rînduit ca miercurea să fie zi de post, prin care să ne curăţim pe noi şi toată lumea de păcatul vînzării). 
Joi – cu această zi începe suferinţa lui Iisus – ucenicii L-au întrebat pe Mîntuitorul: Unde voieşti să-Ti pregătim ca să mănînci Paştile?, iar Iisus le-a spus: Mergeţi în cetate la cutare şi spuneţi-i: Invăţătorul zice: Timpul Meu este aproape, la tine voi face Paştile cu ucenicii Mei (Matei 26, 17-19). Ucenicii au indeplinit întocmai porunca Învăţătorului. Ei au mers în cetatea Ierusalimului, la casa celui unde El îi trimisese, şi acesta le-a arătat un foişor mare, gata aşternut, iar acolo au pregătit tot ce trebuia. 
În Evanghelia după Marcu găsim un detaliu (aflat şi la Luca), legat de pregătirea Paştilor, pe care nu-l găsim la ceilalţi evanghelişti. Este evident că Mîntuitorul vorbise din timp cu stăpînul foişorului şi aranjase cum va trimite doi apostoli şi cum vor ajunge la el. Iată textul în forma în care îl găsim la Sf. Evanghelist Marcu: Mergeţi în cetate şi vă va întîmpina un om ducînd un urcior cu apă; mergeţi după el şi acolo unde va intra el, spuneţi-i stăpînului casei că Învăţătorul zice: Unde este odaia în care să mănînc Paștile cu ucenicii Mei? Iar el vă va arăta un foişor mare, gata aşternut (Marcu 14, 13-16). 
Deoarece acest detaliu apare mai marcat numai la Sf. Marcu, cercetătorii au tras concluzia că tînărul cu urciorul este chiar autorul celei de-a doua Evanghelii, adică Sf. Marcu. De altfel, tot un tînăr va apărea, de data acesta numai în Evanghelia după Marcu, la arestarea lui Iisus, cînd ostaşii, văzîndu-l şi crezînd că şi el este vreun ucenic, au vrut să pună mîna pe el. Tînărul, înfăşurat într-o bucată de pînză, s-a smuls şi, lăsînd giulgiul în mîinile ostaşilor, a fugit gol în noapte.
Tot joi, seara a avut loc Cina cea de Taină. Se pare că Iisus Și-a luat toate măsurile pentru ca ultima cină cu apostolii Săi să nu fie tulburată de marii arhierei, care ar fi putut să trimită ostaşi şi servitori să-L ia din foişor, căci ei se temeau să facă o arestare în public. De aceea, nici unul dintre ucenici (pentru ca Iuda sa nu afle de locul cinei) nu a fost înştiinţat de planul lui Iisus, pînă în faptul serii, cînd, întrebat fiind, a trimis doi ucenici în Ierusalim să pregătească Cina. Scopul acestei ultime cine cu ucenicii era instituirea Sfintei Euharistii (Împărtăşanii).  
În această privinţă, iată ce scrie Sf. Evanghelist Matei în Evanghelia lui: Atunci arhiereii şi bătrînii poporului s-au adunat în curtea arhierelui care se numea Caiafa şi împreună s-au sfătuit ca, prin vicleşug, să-L prindă pe Iisus şi să-L omoare. Dar ziceau: Nu în ziua praznicului, ca să nu se facă tulburare în popor (Matei 26, 3-5).  Din cauza aceasta, Iuda nu a ştiut nimic dinainte, ci s-a trezit numai că, împreună cu ceilalţi ucenici, a trebuit să meargă în foişor, după ce totul fusese pregătit.
Deoarece ucenicii au înţeles că scopul Cinei celei de Taină a fost instituirea Sfintei Euharistii, în relatarea acestui moment evangheliştii sinoptici – Matei, Marcu şi Luca – insistă pe momentul respectiv şi pe afirmaţia lui Iisus că unul dintre cei doisprezece Îl va vinde. Evangheliştii sinoptici redau momentul Cinei în termeni foarte apropiaţi, de aceea voi lua ca prototip Evanghelia după Matei, deosebirile dintre cei trei fiind neînsemnate (diferenţe de limbaj şi de cîteva detalii în plus sau în minus). Evanghelia Sfîntului Apostol loan, fiind scrisă mult mai tîrziu, după ce celelalte trei Evanghelii se împămînteniseră, nu mai preia în detaliu aceste părţi deja foarte cunoscute, ci insistă pe cuvîntările Mîntuitorului cu ocazia Cinei, care nu figurează la cei trei sinoptici. 
Ne întoarcem, deci, la relatarea Cinei la Sf. Matei Evanghelistul: Iar cînd s-a făcut seară, a şezut Iisus cu ucenicii Săi la masă şi pe cînd mîncau, Iisus le-a zis: Adevărat vă grăiesc că unul dintre voi mă va vinde (Matei 26, 21). Această afirmaţie a Mîntuitorului, care putea fi o acuzaţie la adresa oricăruia dintre ucenici, i-a tulburat foarte mult şi au început să-L întrebe pe rînd pe Învăţător: Doamne, nu cumva sînt eu? Pentru a-i linişti, Iisus precizează: Cel care a întins cu Mine mîna în blid, acela Mă va vinde. După aceea adaugă: Fiul Omului merge precum este scris pentru El. Dar vai pentru acel om prin care Fiul Omului este vîndut; bine era acelui de nu s-ar fu născut (Matei 26, 24). Iuda, care întinsese în blid cu Iisus, s-a simţit obligat să întrebe: Nu cumva sînt eu, Invăţătorule? Răspunsu-i-a Iisus: Tu ai zis! (ibid., 25). Ceea ce era confirmarea că aşa este. 
La Ioan, această scenă este prezentată oarecum diferit, pentru că se lăsase deoparte de către sinoptici un incident pe care ceilalţi nu-l observaseră: în timp ce ucenicii se întrebau şi-L întrebau pe Iisus: Doamne, nu cumva eu sînt acela, Petru i-a făcut semn lui Ioan, care stătea cu capul pe pieptul lui Iisus, să-L întrebe: Doamne, cine este? Iisus i-a răspuns: Acela este căruia Eu, întingînd îmbucătura de pîine, i-o voi da. Și întingînd îmbucătura de pîine, a luat-o şi i-a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, şi după îmbucătura de pîine, atunci a intrat satana într-însul… Deci, după ce a luat acela îmbucătura de pîine, îndată a ieşit. Si era noapte (Ioan 13, 25-27 şi 30).  Acest incident s-a petrecut în taină şi ceilalţi ucenci nu au auzit întrebarea discretă a lui Ioan, nici ceea ce spusese Iisus, din cauza tumultului care se făcuse printre Apostoli. Cînd Iuda a plecat, după înghiţirea îmbucăturii date de Mîntuitorul, şi Acesta i-a spus: Ceea ce faci, fă mai repede !, ucenicii au crezut că Învăţătorul a vrut să-i spună (pentru că Iuda purta punga) să cumpere ceea ce trebuia pentru sărbătoare (Ioan 13, 29). 
Ioan mai relatează un eveniment foarte semnificativ şi mişcător, o faptă a Mîntuitorului pe care cei care dau titlul capitolelor au numit-o „Spălarea picioarelor ucenicilor” : … ştiind Iisus că Tatăl pe toate I le-a dat în mînă şi că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu merge, S-a sculat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine şi, luînd un ştergar, S-a încins cu el. După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit deci şi la Simon Petru. Acesta I-a zis: Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele? Iisus i-a răspuns zicînd: Ceea ce fac Eu tu nu ştii, dar vei înţelege după aceasta. Petru I-a zis: Niciodată nu-mi vei spăla Tu mie picioarele. Iisus i-a răspuns: Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu Mine. Zisu-I-a Simon Petru: Doamne, nu numai picioarele, ci şi mîinile, şi capul ! Iisus i-a zis: Cel ce s-a îmbăiat nu are  nevoie să i se spele decît picioarele, căci e curat tot. Și voi sînteţi curaţi, dar nu toţi, căci ştia pe cel care avea să-L vîndă. (Ioan 13, 2-11). 
Ioan redă în Evanghelia lui Cina cea de Taină pe lungimea a patru capitole, pe cînd ceilalţi trei Evanghelişti o expediază numai într-un singur capitol. Vom reveni asupra capitolelor lui Ioan după ce vom analiza esenţa cinei ultime, adică instituirea Sfintei Euharistii, pe care o găsim numai la cei trei Evanghelişti sinoptici: Matei, Marcu şi Luca. 
Întreaga cină a fost plănuită de Iisus în secret, pentru ca nu cumva Iuda să-L vîndă înainte de instituirea Sfintei Euharistii. Aceasta a fost esenţa Sfintei Cine a lui Iisus: să nu-i lipsească pe ucenicii Săi de prezenţa Lui sensibilă după moartea, Învierea şi Înălţarea Sa la cer. Și să nu ne lipsească nici pe noi, creştinii, de prezenţa Lui palpabilă pînă la sfîrşitul veacului, cînd Îl vom avea pe Iisus cu noi în deplinătatea slavei lui Dumnezeu. 
De aceea a şi început El Cina cea de Taină cu Sfînta Euharistie, pe care, aşa cum am spus, Ioan nu a mai relatat-o, căci Taina aceasta era practicata de mulți ani şi constituia centrul Liturghiei. Dar chiar şi aşa, recitind citatul despre spălarea picioarelor, realizăm că acest act a avut loc după terminarea cinei, căci Ioan spune că Iisus S-a sculat de la cină şi s-a încins cu un prosop. Deci, respectînd succesiunea evenimentelor, constatăm că primul lucru pe care Iisus îl face este să-şi prevină ucencii că unul dintre ei Îl va vinde şi că, prin urmare, aproape sînt pătimirea şi moartea Lui, dar şi Învierea. Apoi, în timpul Cinei celei de Taină, Iisus instituie Sf. Euharistie, la care participă şi Iuda, care, ca şi mulți dintre noi astăzi, nu a înţeles semnificaţia dumnezeiască a Împărtăşaniei şi, asemenea atîtora dintre noi, s-a împărtăşit cu nevrednicie, luîndu-şi sieşi pedeapsă. 
Ceea ce a dorit Învăţătorul era ca Iuda să se întoarcă, să nu facă ticăloşia pe care o plănuise. L-a prevenit spunîndu-i că mai bine nu s-ar fi născut şi pînă în clipa împlinirii faptei lui de moarte ar fi putut să se întoarcă, dar n-a făcut-o. Mîntuitorul nu l-a oprit de la Împărtăşanie, dar nici acest act de bunătate nu i-a trezit conştiinţa de vînzător. Iar pe cînd mîncau ei, Iisus, luînd pîine şi binecuvîntînd, a frînt şi le-a dat ucenicilor zicînd: Luaţi, mîncaţi, acesta este trupul meu! Și luînd paharul şi mulţumind, le-a dat zicînd: Beţi dintru acesta toţi, căci acesta este sîngele Meu, al Legii celei noi, carele pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor! Și vă spun Eu vouă că de acum nu voi mai bea din acest rod al viţei pînă în ziua aceea cînd îl voi bea cu voi, nou, întru împărăţia Tatălui meu (Matei 26, 26-29). Acelaşi text îl găsim la Marcu, cu foarte mici deosebiri, ca şi la Luca.  
Astfel a instituit Mîntuitorul Taina Sfintei Împărtăşanii, pe care noi o practicăm de atunci şi o vom practica pînă la sfîrşitul lumii. Protestanţii, apăruţi prin ruperea de trunchiul Bisericii, indiferent la ce vreme, nu au Taina aceasta, pentru că ei nu au harul de la Iisus. Neavînd har, nu au nici preoţie şi nici virtutea sacră de a săvîrşi Sfintele Taine. Harul acesta de a lega şi a dezlega pe pămînt, ca să fie legate sau dezlegate şi în cer, l-a dat Mîntuitorul după Invierea Sa, prin suflarea asupra Apostolilor şi prin rostirea cuvintelor: Luaţi Duh Sfînt! Cărora le veţi ierta păcatele, iertate vor fi; cărora le veţi ţinea, ţinute vor fi (Ioan 20, 22-23).



Dumnezeu nu lucrează cu simboluri, ci numai cu realităţi. Oamenii lucrează cu simboluri. De exemplu, în privinţa Sfintei Treimi Iisus a spus de mai multe ori: Eu şi Tatăl una sîntem. Aici nu este nici un simbolism, ci adevăr divin. Cînd oamenii au interpretat afirmaţia ca pe ceva simbolic, au ajuns la erezia subordinaţionistă, a inegalităţii Persoanelor treimice. Sau, cînd a fost vorba de Sfînta Împărtăşanie, Iisus a spus direct: Adevăr, adevăr vă spun: dacă nu veţi mînca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sîngele Lui, nu veţi avea viaţă întru voi. Și îndată adaugă, spre a preciza cine este Fiul Omului: Cel ce mănîncă trupul Meu şi bea sîngele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua de apoi (Ioan 6, 53-54). 
Atunci cînd Iisus a instituit Sf. Euharistie şi a spus: acesta este trupul Meu şi acesta este sîngele Meu, a fost exact pe linia celor spuse la capitolul 6 de la Ioan. Iisus a vorbit literal despre pîine ca fiind trupul Sau şi despre vin ca fiind sîngele Său. Dumnezeu nu minte, nu înşeală prin simboluri. Cine spune altfel, este anatema. Protestanţii mai vechi sau mai noi, rupîndu-se din trupul Bisericii, nu au harul pe care Iisus l-a dat după Învierea Sa Apostolilor. Acest har a fost dat prin suflarea peste Apostoli. Apostolii l-au dat ucenicilor lor, prin punerea mîinilor, iar aceştia, la rîndul lor, l-au dat episcopilor, tot prin punerea mîinilor peste generaţii, şi tuturor preoţilor. Neavînd har, protestanţii nu pot săvîrşi Tainele şi atunci au inventat termenul de simbol sau amintire. Cînd frîng pîinea, ei spun că fac o cină de amintire, ca şi cum Dumnezeu ar fi făcut un fel de teatru ca să-i impresioneze pe Apostoli, spre a nu-L uita. Tainele divine sînt eterne şi, prin Iisus, ele s-au manifestat şi se manifestă în  lume ca şi în cer. 
La evanghelistul Luca mai găsim două adaosuri faţă de ceilalţi doi sinoptici: s-a ivit o dispută privind întrebarea care dintre ei să fie cel mai mare în împărăţia cerurilor. Cu această ocazie Iisus face cel mai succint şi cel mai desăvîrşit portret al  conducătorului: ... cel mai mare dintre voi să fie asemenea celui mai mic şi căpetenia asemenea celui ce slujeşte (Luca 22, 26). 
Al doilea adaos se referă la ce i-a spus lui Petru referitor la lepădare, puţin deosebit de ceilalţi evanghelişti: Simone, Simone, iată, satana v-a cerut ca să vă cearnă ca pe grîu, dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu-ţi piară credinţa, iar tu, oarecînd revenindu-ţi, întăreşte pe fraţii tăi (Luca 22,31-32). 
În versetele următoare, Petru, lăudîndu-se cu dragostea lui faţă de Iisus, afirmă că este gata să meargă şi la moarte cu Învăţătorul, la care Iisus îi spune că, în chiar noaptea aceea, se va lepăda de trei ori de El, înainte de cîntatul cocoşului. 
Cu aceste fapte şi cuvinte ale Mîntuitorului cei trei evangheliști sinoptici încheie relatarea Cina celei de Taină şi trec la momentul Ghetsimani. Ioan însă mai insistă asupra Sfintei Cine, relatînd cuvintele pe care Iisus le-a rostit ca un rămas bun faţă de Apostolii Săi, despre care ştia că se vor risipi şi se vor tulbura, că Petru se va lepăda şi că Iuda se va spînzura, neînţelegînd iubirea şi iertarea divnă. Inima lui era îndurerată şi inima Apostolilor tulburată. 
Redarea mai amănunţită a acestor capitole de la Ioan, pentru planul articolului nostru, ar fi imposibilă. De aceea vom prezenta doar cîteva lucruri mai importante şi, la nevoie, cu scurte comentarii. 
La Ioan găsim cuvintele lui Iisus înainte de a merge în Ghetsimani, cuvinte prin care El Îşi ia rămas-bun de la ucenicii Săi şi le dă cele din urmă sfaturi. În capitolul 14, Iisus spune despre Sine că prin El se ajumge la Tatăl, că Tatăl este întru El şi El întru Tatăl: Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. (9). Apoi le făgăduieşte trimiterea Duhului Sfînt – Mîngîietorul – pe care Tatăl Îl va trimite în numele lui Iisus. Apoi adaugă: Pace vă las vouă, pacea Mea dau vouă, nu precum vi-o dă lumea vi-o dau Eu (27). 
În cap. 15, Mîntuitorul spune despe El că  este viţa, iar apostolii – şi noi după ei – sîntem mlădiţele. Dacă mlădiţa rămîne în butucul viţei, aduce roadă şi roada rămîne. Dacă mlădiţa se desparte de trunchi, moare şi nu mai este bună decît pentru foc. Se pare că această aluzie este la sectele care se rup de trunchiul Bisericii şi care nu aduc roadă, dar se referă tot aşa de bine la fiecare dintre noi cînd ne despărţim de Iisus. Apoi Mîntuitorul le dă porunca iubirii: Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii precum şi Eu v-am iubit pe voi. Mai mare iubire decît aceasta nimeni nu are: să-şi pună cineva viaţa pentru prietenii săi... (12-13). 
Întorcînd-se din nou la trimiterea Duhului Sfînt, pe care o făgăduieşte Apostolilor, Iisus precizează: Duhul Adevărului, Cel ce din Tatăl purcede...(26). De  aici s-a născut disputa cu catolicii, care au adăugat din Tatăl şi de la Fiul purcede (Filioque), ceea ce este falsificarea Sfintei Scripturi. Falsificarea aceasta a fost preluată de toţi protestanţii şi neoprotestanţii născuţi din Catolicism. 
În cap. 16, Mîntuitorul îi previne pe ucenici că vor trece prin prigoniri viitoare, care se vor extinde şi peste urmaşii Apostolilor, prigoniri care se vor accentua, dar cei buni vor fi întăriţi de Duhul Sfînt; şi că va veni vremea, care nu este departe, cînd ucenicii se vor risipi la ale lor. Iar celor ce vor rezista El le va da biruinţă asupra lumii: În lume necazuri veţi avea: dar îndrăzniţi! Eu am biruit lumea (33). 
Cap. 17, ultimul dintre cele închinate Cinei celei de Taină de către Sf. Evanghelist Ioan, conţine Rugăciunea Arhierească a lui Iisus. În ea, Mîntuitorul se roagă pentru Sine, arătînd că Și-a împlimit misiunea şi acum pleacă la Tatăl, de unde a ieşit; se roagă pentru ucenici ca să-i păzească Tatăl, fiindcă ei rămîn singuri pe lume; şi se roagă pentru lume, adică pentru toţi cei care vor crede în Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh, prin propoveduirea lor. 
După acest ultim cuvînt al Mîntuitorului, cîntînd Psalmi, ucenicii şi Învăţătorul s-au dus în Grădina Ghetsimani, să se roage. Această Grădină a Măslinilor era unul dintre locurile preferate pentru rugăciune ale lui Iisus. În relatarea celor petrecute aici, ne întoarcem iar la evanghelistul Matei, pe care l-am luat ca referinţă. 
Ajunşi în grădină, Iisus a lăsat pe ceilalţi ucenici şi, luînd numai pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, a stat puţin cu ei şi le-a spus: Întristat de moarte Îmi este sufletul Meu. Rămîneţi aici şi privegheaţi împreună cu Mine! Apoi El s-a dus ceva mai departe şi s-a rugat zicînd: Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă paharul acesta pe alături de Mine. Dar nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu (Matei 26, 38 şi 39). 
Evangheliştii ne spun doar atît din rugăciunea lui Iisus. Dar este neîndoios că rugăciunea a durat mult mai mult, pentru că Iisus, întorcînd-se la cei trei ucenici, i-a găsit dormind şi i-a mustrat că nu au putut veghea măcar un ceas cu El. Apoi  Iisus s-a dus din  nou la acelaşi loc şi iar s-a rugat zicînd: Părintele Meu, de nu este cu putinţă să treacă pe alături de Mine acest pahar ca să nu-l beau, facă-se voia Ta  (42). Apoi a venit din nou la cei trei Apostoli şi i-a găsit dormind. Dar nu i-a mai sculat, ci s-a dus înapoi la locul de rugăciune şi s-a rugat cu aceleaşi cuvinte. 
Sînt cîteva lucruri pe care trebuie să le analizăm spre a clarifica unele fapte. Poeţii şi scriitorii (uneori și preoţii) au dramatizat momentul rugăciunii şi al singurătăţii lui Iisus, ca un preludiu la singurătatea de pe cruce. Unii din ei se întreabă retoric: „De ce n-a răspuns Dumnezeu la rugăciunea lui Iisus?”.  
Dacă ne uităm cu atenţie la citatele rugăciunii (date de noi), observăm o modificare între întîia şi a doua rugăciune: in prima parte, Iisus se roagă Tatălui ca să treacă paharul pe alăturea de El. După ce îi găseşte pe ucenici adormiţi şi îi mustră, Mîntuitorul schimbă conţinutul rugăciunii şi nu mai spune: Dacă este cu putinţă, treacă paharul acesta pe lîngă Mine..., ci spune: Părintele Meu, de nu este cu putinţă să treaca paharul ..., facă-se voia Ta. Ce s-a întîmplat între cele două faze ale rugăciunii? Mîntuitorul a ales din lume 12 Apostoli, cei buni. Dintre ei a ales apoi numai trei (Petru, Iacob şi Ioan), cei mai buni dintre cei buni. Cînd s-a rugat să treacă paharul pe lîngă El şi apoi s-a dus să vadă ce fac ucenicii, i-a găsit dormind. Sensul acestei neputinţe i-a revelat că acesta era răspunsul Tatălui: lumea avea nevoie de sacrificiul Lui. Fără acest sacrificu, ar cădea în somnul pieirii. Nici cei mai buni trei din lume nu au putut priveghea un ceas cu Iisus. Înţelegînd mesajul Tatălui, Iisus schimbă conţinutul şi spune că dacă nu este cu putinţă ce ceruse, facă-se voia Tatălui. Mai vine o dată la ei şi iar îi găseşte dormind şi nu-i mai trezeşte, ci le spune: De acum dormiţi şi odihniţi-vă... Sculaţi-vă să mergem! Iată, s-a apropiat cel care Mă vinde (Matei 26, 46). 
Încă înainte ca El să-Și fi terminat cuvintele, a apărut Iuda, cu ostaşi romani şi cu servitorii arhiereilor. S-a apropiat de Iisus şi L-a sărutat pe obraz, ca semn de recunoaştere pentru cei ce veneau să-L aresteze, şi I-a spus lui Iisus: Bucură-te, Invăţătorule! Mîntuitorul l-a întrebat: Prietene, pentru ce ai venit? La Sf. Luca găsim replica lui Iisus modificată: Iuda, prin sărutare-L vinzi tu pe Fiul Omului? (Luca 22, 48).  
Cei care L-au arestat pe Iisus L-au dus la casa arhiereului acelui an, Caiafa. Sf. Ioan spune că mai întîi L-au dus la casa lui Ana, care era socrul lui Caiafa, şi prin el ajunsese acesta mare arhiereu. Ana avea mare autoritate asupra ginerelui său. De la Ana, L-au dus pe Iisus la Caiafa, probabil cu anumite instrucţiuni către arhiereu, privind pe Iisus. Partea aceasta a judecăţii este numită procesul religios al Mîntuitorului. Iudeii voiau aprobarea poporului ca să-L condamne pe Iisus. Or, poporul  nu ar fi putut fi convins că Iisus era un răufăcător. Trebuia convins că Iisus era un eretic, un stricător de lege iudaică. De aceea, arhiereul Îl întreabă despre învăţătura Lui. Aici Iisus a fost bătut, batjocorit. Martorii aduşi la proces împotriva Lui nu erau deloc convingători, La urmă au venit doi care au mărturisit că Iisus vrea să strice Legea şi să dărîme Templul iudaic, referindu-se la ceea ce spusese El: Dărîmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi reclădi. Dar Iisus vorbise despre templul trupului Său. Această blasfemie era suficientă pentru a-L condamna la moarte. La întrebarea arhiereului, care şi-a sfîşiat hainele în semn de spaimă față de blasfemia lui Iisus, Care Se numea pe Sine Fiu al lui Dumnezeu, poporul a răspuns că e vinovat de moarte. După obţinerea verdictului de la popor, Caiafa l-a trimis pe Iisus la Pilat, acuzîndu-l de răzvrătire împotriva Cezarului. Acum începe procesul politic al lui Iisus. Cîtă vreme Iisus a fost judecat de Caiafa, Petru, care fusese adus de Ioan în curtea arhierelui (pe cît se pare, Ioan era bine cunoscut la casa lui Caiafa), s-a lepădat de Iisus de trei ori, în mod gradat, şi nu în faţa preoţilor, ci în faţa slugilor. Cînd portăreasa l-a întrebat  dacă nu este și el ucenic al lui Iisus, a răspuns evaziv: Nu sînt! (16, 17). Apoi nişte servitori l-au întrebat acelaşi lucru şi el a răspuns cu jurămînt: Nu-L cunosc pe omul acesta (26,74). Iar cînd l-a intrebat un alt servitor, pentru a treia oara, Petru a început a se blestema şi a jura: nu-L cunosc pe omul acesta. (ibid.). Atunci a cîntat cocoşul şi Petru, aducînd-şi aminte de ceea ce îi spusese Iisus, a plîns cu amar, pocăindu-se. 
Procesul lui Iisus la Pilat a fost cea mai caricaturală procedură juridică romană. Fiind un adept al filosofiei sceptice, Pilat se temea de orice adevăr, dar cel mai tare  se temea de adevărul puterii iudeilor la curtea imperială romană. Știa că Iisus este nevinovat şi atunci a uzat de tot felul de şiretlicuri ca să nu-l condamne. Iudeii strigau însă mereu: „Răstigneşte-l!”. Prima încercare a lui Pilat de a-L salva pe Iisus a fost tactica lui de a se debarasa de proces, spunînd Iudeilor: Luaţi-l voi şi judecaţi-L după legea voastră! Iudeii însă erau hotărîţi să-L condamne la moarte pe Iisus, prin mîna lui Pilat, căci ei nu aveau dreptul de a condamna la moarte. A doua a fost propunerea lui Pilat de a-L graţia pe Iisus folosindu-se de o veche tradiţie iudaică de a elibera, de Paştele lor, un condamnat la moarte. El spune le evreilor: ... La voi este obiceiul ca de Paşti să vă eliberez pe unul. Vreţi, aşadar, să vi-l eliberez pe Împăratul Iudeilor. (Ioan 18, 39). Iudeii au strigat că nu pe Iisus, ci pe Baraba, care era un tîlhar. Această încercare a făcut-o Pilat deoarece soţia sa, Claudica Procula, care se pare că era catehumenă pentru a trece la iudaism, i-a trimis, printr-un servitor, o scrisoare în care îi spunea: Nimic să nu-I faci dreptului Aceluia, căci mult am pătimit astăzi în vis pentru Dînsul! (Matei 27, 19). 
Atunci Pilat a pus ostaşii să-L bată pe Iisus. Apoi, însîngerat, îmbrăcat într-o mantie roşie şi cu cununa de spini pe cap, L-a adus în faţa Iudeilor, crezînd că le va înduioşa inima şi le-a spus: Ecce homo, adică: „Iată omul!”.  Dar Iudeii mai tare strigau: „Răstigneşte-l!”. El i-a mai întrebat iar dacă nu vor să-L elibereze pe împăratul Iudeilor. Ei insă au strigat: Dacă-l eliberezi, nu eşti prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului. Auzind Pilat aceste cuvinte, s-a speriat că ar putea fi acuzat la curtea romană, unde evreii aveau mare putere. A luat un vas cu apă, s-a spălat pe mîini şi a spus: Nevinovat sînt de sîngele dreptului acestuia. (cuvinte preluate din scrisoarea soţiei lui). Iudeii au strigat toţi: Sîngele Lui asupra noastră şi a copiilor noştri! (Matei 27, 25). 
28 de ani mai tîrziu (71 d. H.) împăratul Titus a cucerit Ierusalimul din cauza unei răscoale şi iudeii au fost împrăştiaţi în toată lumea, ei şi copiii lor, aşa cum şi-au cerut ei înşişi ca blestemul sîngelui Domnului să cadă peste ei şi peste copiii lor. Pilat a intrat în Crez cu laşitatea lui. După moartea şi Învierea Domnului, Pilat, care ajunsese procurator al Palestinei prin protecţia la curtea împărătului Tiberius a nobilului Sejanus, s-a găsit descoperit prin căderea în dizgraţie a protectorului său. A fost rechemat la Roma şi s-a sinucis, tăindu-şi arterele de la mîini în baie, după obiceiul vemii. Iudeii s-au împrăştiat în toată lunea. Iuda s-a spîmzurat, necunoscînd mila şi iertarea divină, din cauza nepocăinţei lui. Petru s-a pocăit şi a fost salvat. 
Iisus a fost dat pe mîna ostaşilor romani, care L-au schingiuit (aduceți-vă aminte de filmul lui Mel Gibson!) şi a fost răstignit pe cruce între doi tîlhari, batjocorit de evrei chiar şi atunci cînd murea pe cruce. Sfînta Scriptură relatează în detaliu chinurile Mîntuitorului. Se părea atunci că toată lunea era cuprinsă de ură şi de dorinţa de a ucide pe Mesia. Și totuşi există un moment mişcător, cînd un om, Simon din Cirene, ia crucea lui Iisus pe umerii săi, atunci cînd Fiul lui Dumnezeu nu a mai putut-o duce, şi I-a purtat-o pînă la locul răstignirii. A fost momentul trezirii umanităţii, care preia greutatea crucii lui Iisus.


Sfînta Scriptură, care relatează toate aceste lucruri, menţionează că, fiind pe cruce, Iisus a rostit şapte strigări: 1. – După ce l-au pus pe Iisus pe cruce, Iudeii îl batjocoreau şi-l ocărau cu tot felul de cuvinte insultătoare. Atunci Iisus s-a rugat: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac (Luca 23, 34).  2. – Doi tîlhari au fost răstigniţi împreună cu Mîntuitorul, unul de-a dreapta şi altul de-a stînga. Cel din stînga Îl insulta pe Iisus cu aceleaşi cuvinte pe care le auzea de la iudei. Cel din dreapta însă îl mustra pe acel tîlhar şi mărturisea ca ei sînt vinovaţi, dar Iisus era nevinovat: Apoi s-a adresat Mîntuitorului, să-l pomenească întru Impărţia Lui. Domnul i-a răspuns: Adevăr îţi spun Eu ţie, mîine vei fi cu Mine în rai (Luca 23, 42).  3. – La picioarele crucii lui Iisus stătea mama Sa, cu alte femei mironosiţe şi cu Sf, Evanghelist Ioan. Iisus i-a spus mamei Sale arătîndu-l pe Ioan: Femeie, iată fiul tău! Apoi către ucenic: Iată mama ta! (Luca 19, 26-27).  4. – Iisus pierduse mult sînge din cauza torturii. Această pierdere I-a provocat sete. Atunci a strigat: Mi-e sete! (Ioan 19, 28).  Unul dintre ostaşi a luat un burete muiat în oţet, l-a pus într-o trestie şi, ducîndu-l la gura lui Iisus, I-a dat să bea. În unele versiuni se spune că Iisus a gustat, dar nu a băut. De obicei, oţetul era amestecat cu smirnă; oţetul potolea setea, iar smirna era un anestezic. Se pare că Iisus nu a băut, ci numai a gustat, ca să nu I se uşureze suferinţa. Din clipa aceea, începe agonia pe cruce a Mîntuitorului. 5. – El strigă: Eli, Eli, Lama sabahtani? (Matei 27, 46), adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. Această frază a rostit-o Iisus în aramaică, limba pe care El o vorbea de obicei. Din cauza aceasta iudeii, neînțelegînd bine, au crezut că îl cheamă pe Sf. Prooroc Ilie şi spuneau între ei: „Lasă să vie Ilie să-L mîntuiască1”. Acesta este momentul cel mai tragic, cînd Iisus este lăsat singur de Tatăl ceresc, pentru a suferi ca un om durerea totală a chinului şi a singurătăţii pentru răscumpărarea noastră. 6. – Părinte, în mîinile tale Îmi dau duhul Meu. În clipa supremă, Iisus simte mîngîierea Tatălui Său din ceruri. 7. – Săvîrşitu-s-a! Cu acest ultim cuvînt, Iisus Și-a plecat capul şi Și-a dat duhul. 
În clipa morţii Lui, s-au petrecut cîteva lucruri suprafireşti: din ceasul al şaselea şi pînă în ceasul al nouălea s-a făcut întuneric mare; catapeteasma templului s-a sfîşiat de sus şi pînă jos; s-a făcut un cutremur mare şi s-au deschis gropile morţilor, iar unii dintre cei înviaţi au intrat în cetate şi au mers la familiile lor. Văzînd toate aceste lucruri, sutaşul a spus cu glas tare: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta! (Matei 27, 54). Astfel, lumea păgînă mărturiseşte, în ciuda batjocurii iudeilor, că Iisus era Fiul lui Dumnezeu. După Simon din Cirene, un ostaş păgîn Îi aduce lui Iisus o laudă promiţătoare de mîntuire pentru lume. 
Iisus, fiind atîrnat pe cruce prin cuie bătute în mîini şi picioare, a pierdut mult sînge, a slăbit şi, pînă seara, a murit. Cei doi tîlhari, fiind legaţi cu funii de braţele crucilor, nu au murit o dată cu El. Iosif din Arimateeea, care era ucenic ascuns al Mîntuitorului, s-a dus la Pilat şi a cerut să-i dea trupul lui Iisus să-l îngroape. Pilat s-a mirat ca Iisus a murit aşa de curînd şi a trimis ostaşi să vadă dacă Iisus murise cu adevărat. Aceştia s-au dus întîi la cei doi tîlhari, care încă mai gemeau, şi le-a zdrobit fluierele picioarelor. Această zdrobire era o practică obişnuită la romani, pentru scurtarea suferinţelor: zdrobirea  brutală a fluierelor picioarelor crea un şoc atît de puternic în corpul slăbit al condamnaţilor încît ei mureau fulgerător. Au văzut că Iisus era mort și ostaşul a căutat să se asigure deplin de moartea Lui şi, cu lancea, i-a străpuns coşul pieptului din partea dreaptă spre cea stîngă. Aceasta era o lovitură de luptător pedestru care provoca moartea, căci străpungea tot pieptul de jos în sus şi de la dreapta la stînga, pătrunzînd inima adversarului. A curs din rana Domnului sînge şi apă. Asta dovedea ca Iisus era mort de mai multă vreme, căci în inima Lui se separase serul sanguim de globulele roşii.  
Iosif a luat trupul Învăţătorului şi l-a îngropat în grădina casei lui, într-un mormînt pe care-l pregătise pentru el însuşi şi în care nu mai fusese pus nici un alt mort. A venit şi Nicodim, aducînd cu el ca la o sută de litre (litra=1/4 litru) de aloe amestecată cu smirnă. Acest amestec se usca repede. În el au muiat Iosif şi Nicodim giulgiul Domnului, I-au înfăşurat trupul în giulgiu şi L-au pus în mormînt. Iudeii, care îşi aduceau aminte că Iisus vorbise de învierea Lui, au cerut lui Pilat ostaşi care să păzească mormîntul, ca nu cumva, venind ucenicii, să-L fure şi să spună poporului: S-a sculat din morţi! Și rătăcirea cea de pe urmă va fi mai rea decît cea dintîi (Matei 27, 64). Pilat le-a dat ostaşi de pază şi iudeii au sigilat mormîntul. 
Dumincă, spre zori, Iisus a înviat din morţi. Cînd femeile mironosiţe au venit la mormînt, foarte de dimineaţă, au văzut un înger ca un fulger străbătînd cerul grădinii lui Iosif. Ele au alergat la mormînt şi au văzut în mormînt doi îngeri, unul la cap şi altul la picioare, care le-au spus ca Iisus a înviat şi le-au îndemnat să se ducă şi să vestească ucenicilor Învierea. Ostaşii zăceau ca morţi, străfulgeraţi de lumina Învierii Domnului.  
Evident că Mîntuitorul a înviat din morţi înainte de sosirea la mormînt a femeilor mironosiţe, care veniseră să ungă trupul lui Iisus cu miresme, după tradiţia iudaică. Iată ce spune Sf. Evanghelist Matei: Înfăţişarea lui [a îngerului] era ca a fulgerului, iar îmbrăcămintea lui era mai albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat străjerii şi s-au făcut ca nişte morţi. Iar îngerul, răspunzînd, le-a zis femeilor: Nu vă temeţi, căci ştiu că pe Iisus Cel răstignit căutaţi. Nu este aici, căci S-a sculat precum a zis. Veniţi de vedeţi locul unde fusese pus. Și mergînd degrabă, spuneţi ucenicilor că S-a sculat din morţi. Și iată că va merge mai înainte de voi în Galileea. Acolo Îl veti vedea. Iată, eu v-am spus. Și plecînd ele în grabă de la mormînt, cu frică şi bucurie mare alergau să-i vestească pe ucencii Lui (Matei 28, 3-8).
În general, ucenicii s-au arătat foarte sceptici la spusele femeilor, crezînd că, din durerea morţii Învățătorului, ele au avut halucinaţii. Petru şi cu Ioan au alergat însă la mormînt, l-au găsit deschis şi nepăzit, au intrat înăuntru, întîi Petru şi apoi Ioan, şi au văzut giulgiurile singure zăcînd. Am spus că giulgiul fusese înmuiat de Iosif şi Nicodim într-un amestec de aloe cu smirnă, care era repede sicativ, aşa că ei au găsit giulgiul întărit, nedesfăcut, ca şi cum Iisus ieşise prin ţesătură, fără a strica forma de pînză a trupului Său. Aceasta era dovada că Învăţătorul ieşise în mod minunat din giulgiu, fără a fi fost nevoie să desfăşoare pînza. 
Mîntuitorul S-a arătat mai multor persoane dintre ucenici, în mod separat. Aceştia alergau la ceilalţi Apostoli şi le spuneau că L-au văzut pe Domnul, dar ei tot nu credeau. Apoi S-a arătat tuturor Apostolilor (fără Toma), după aceea iarăși tuturor, de astă-dată cu Toma, şi iaraşi de mai multe ori la grupuri de ucenici şi de dicipoli ai lor, vreme de 40 de zile, cînd, la o ultimă arătare, S-a înălţat la cer dinaintea lor. 
Am urmat pas cu pas evenimentele din Săptămîna Patimilor Mîntuitorului nostru, uneori cu informaţie lucidă, alteori cu durerea vinovăţiei că fiecare dintre noi, pe baza unei solidarităţi umane, sîntem părtaşi la Răstignirea lui Iisus, dar şi prin faptele noastre am rănit pe Cel răstignit. Cu fiecare păcat al minţii am apăsat un spin pe capul Fiului lui Dumnezeu; cu fiecare păcat al trupului am mai bătut un cui în palmele şi picioarele Lui şi cu fiecare păcat al inimii am mai străpuns încă o dată coasta însuliţată de soldatul roman a lui Hristos. 
Dumnezeu ne-a rînduit postul ispăşirii, să nu abandonăm calea lui Iisus. Dincolo de păcatele noastre şi ale neamului nostru, Iisus ne-a ispăşit pe toţi şi bucuria Învierii Lui străluceşte peste noi toţi, aşa cum ploaia cade şi soarele luminează şi peste cei drepţi, şi peste cei păcătoşi. 
HRISTOS A ÎNVIAT!
  
Preot Gheorghe CALCIU


Mai puteți citi pe acest blog:

Hristos a înviat în inima ta! (Noul cuvînt către tineri al Părintelui Calciu)

joi, aprilie 13, 2017

CELE 12 EVANGHELII

SUMARUL BLOGULUI 


  
Cele 12 Evanghelii 
ale Patimilor Domnului,  
ce se citesc la Denia din Joia Mare
  
Troparul: 

Cînd măriții ucenici la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubirea de argint bolnăvindu-se, s-a întunecat și judecătorilor celor fără de lege pe Tine, Judecătorul cel drept, te-a dat. Vezi dar, iubitorule de avuții, pe cel ce pentru aceasta spînzurare și-a agonisit. Fugi de sufletul nesățios, cel ce a îndrăznit unele ca acestea asupra Învățătorului. Cela ce ești spre toți bun, Doamne, slavă Ție! 
  
Prima Evanghelie a Patimilor 
Ioan 13, 31-38; 14; 15; 16; 17; 18, 1
  
13:31. Şi cînd a ieşit el, Iisus a zis: Acum a fost preaslăvit Fiul Omului şi Dumnezeu a fost preaslăvit întru El.   
13:32. Iar dacă Dumnezeu a fost preaslăvit întru El, şi Dumnezeu Îl va preaslăvi întru El şi îndată Îl va preaslăvi.   
13:33. Fiilor, încă puţin timp sînt cu voi. Voi Mă veţi căuta, dar, după cum am spus iudeilor – că unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni – vă spun vouă acum.   
13:34. Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.   
13:35. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii. 
13:36. Doamne, L-a întrebat Simon-Petru, unde Te duci? Răspuns-a Iisus: Unde Mă duc Eu, tu nu poţi să urmezi Mie acum, dar mai tîrziu Îmi vei urma.   
13:37. Zis-a Petru Lui: Doamne, de ce nu pot să urmez Ţie acum? Sufletul meu îl voi da pentru Tine.   
13:38. Iisus i-a răspuns: Vei pune sufletul tău pentru Mine? Adevărat, adevărat zic ţie că nu va cînta cocoşul, pînă ce nu te vei lepăda de Mine de trei ori! 
14:1. Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine. 
14:2. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sînt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc.  
14:3. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sînt Eu.  
14:4. Şi unde Mă duc Eu, voi ştiţi şi ştiţi şi calea.  
14:5. Toma i-a zis: Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea?  
14:6. Iisus i-a zis: Eu sînt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decît prin Mine.
14:7. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, şi pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut; dar de acum Îl cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut.  
14:8. Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns. 
14:9. Iisus i-a zis: De atîta vreme sînt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl?  
14:10. Nu crezi tu că Eu sînt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl - Care rămîne întru Mine - face lucrările Lui.   
14:11. Credeţi Mie că Eu sînt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea.   
14:12. Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decît acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.   
14:13. Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul.   
14:14. Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face.   
14:15. De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.   
14:16. Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mîngîietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac,   
14:17. Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămîne la voi şi în voi va fi!   
14:18. Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi.   
14:19. Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sînt viu şi voi veţi fi vii.   
14:20. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sînt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi.   
14:21. Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui.   
14:22. I-a zis Iuda, nu Iscarioteanul: Doamne, ce este că ai să Te arăţi nouă, şi nu lumii?   
14:23. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvîntul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el.   
14:24. Cel ce nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Dar cuvîntul pe care îl auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis.   
14:25. Acestea vi le-am spus, fiind cu voi;   
14:26. Dar Mîngîietorul, Duhul Sfînt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu.   
14:27. Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.   
14:28. Aţi auzit că v-am spus: Mă duc şi voi veni la voi. De M-aţi iubi v-aţi bucura că Mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este mai mare decît Mine.   
14:29. Şi acum v-am spus acestea înainte de a se întîmpla, ca să credeţi cînd se vor întîmpla.   
14:30. Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpînitorul acestei lumi şi el nu are nimic în Mine;   
14:31. Dar ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi precum Tatăl Mi-a poruncit aşa fac. Sculaţi-vă, să mergem de aici!   
15:1. Eu sînt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul.   
15:2. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă.   
15:3. Acum voi sînteţi curaţi, pentru cuvîntul pe care vi l-am spus.   
15:4. Rămîneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămîne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămîneţi în Mine.   
15:5. Eu sînt viţa, voi sînteţi mlădiţele. Cel ce rămîne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.   
15:6. Dacă cineva nu rămîne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard.   
15:7. Dacă rămîneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămîn în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă.   
15:8. Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu, ca să aduceţi roadă multă şi să vă faceţi ucenici ai Mei.   
15:9. Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămîneţi întru iubirea Mea.   
15:10. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămîne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămîn întru iubirea Lui.   
15:11. Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină.   
15:12. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu.  
15:13. Mai mare dragoste decît aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.
15:14. Voi sînteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc.  
15:15. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpînul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate cîte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute.  
15:16. Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rînduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămînă, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu.  
15:17. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul.  
15:18. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decît pe voi M-a urît.
15:19. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sînteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.   
15:20. Aduceţi-vă aminte de cuvîntul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decît stăpînul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvîntul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.   
15:21. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.   
15:22. De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvînt de dezvinovăţire pentru păcatul lor.   
15:23. Cel ce Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu.   
15:24. De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut păcat nu ar avea; dar acum M-au şi văzut şi M-au urît şi pe Mine şi pe Tatăl Meu.  
15:25. Dar (aceasta), ca să se împlinească cuvîntul cel scris în Legea lor: "M-au urît pe nedrept".
15:26. Iar cînd va veni Mîngîietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.  
15:27. Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sînteţi cu Mine. 
16:1. Acestea vi le-am spus, ca să nu vă smintiţi.   
16:2. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul cînd tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu.   
16:3. Şi acestea le vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine.   
16:4. Iar acestea vi le-am spus, ca să vă aduceţi aminte de ele, cînd va veni ceasul lor, că Eu vi le-am spus. Şi acestea nu vi le-am spus de la început, fiindcă eram cu voi.
16:5. Dar acum Mă duc la Cel ce M-a trimis şi nimeni dintre voi nu întreabă: Unde Te duci?
16:6. Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră.   
16:7. Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mîngîietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi.   
16:8. Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată.   
16:9. De păcat, pentru că ei nu cred în Mine;   
16:10. De dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai vedea;   
16:11. Şi de judecată, pentru că stăpînitorul acestei lumi a fost judecat.   
16:12. Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi.   
16:13. Iar cînd va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate cîte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti.   
16:14. Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti.   
16:15. Toate cîte are Tatăl ale Mele sînt; de aceea am zis că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă.   
16:16. Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.   
16:17. Deci unii dintre ucenicii Lui ziceau între ei: Ce este aceasta ce ne spune: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, şi că Mă duc la Tatăl?   
16:18. Deci ziceau: Ce este aceasta ce zice: Puţin? Nu ştim ce zice.   
16:19. Şi a cunoscut Iisus că voiau să-L întrebe şi le-a zis: Despre aceasta vă întrebaţi între voi, că am zis: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea?   
16:20. Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plînge şi vă veţi tîngui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.   
16:21. Femeia, cînd e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume.   
16:22. Deci şi voi acum sînteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi.   
16:23. Şi în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da.   
16:24. Pînă acum n-aţi cerut nimic în numele Meu; cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină.   
16:25. Acestea vi le-am spus în pilde, dar vine ceasul cînd nu vă voi mai vorbi în pilde, ci pe faţă vă voi vesti despre Tatăl.   
16:26. În ziua aceea veţi cere în numele Meu; şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi,   
16:27. Căci Însuşi Tatăl vă iubeşte pe voi, fiindcă voi M-aţi iubit pe Mine şi aţi crezut că de la Dumnezeu am ieşit.   
16:28. Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume; iarăşi las lumea şi Mă duc la Tatăl.   
16:29. Au zis ucenicii Săi: Iată acum vorbeşti pe faţă şi nu spui nici o pildă.   
16:30. Acum ştim că Tu ştii toate şi nu ai nevoie ca să Te întrebe cineva. De aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu.   
16:31. Iisus le-a răspuns: Acum credeţi?   
16:32. Iată vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi fiecare la ale sale şi pe Mine să Mă lăsaţi singur. Dar nu sînt singur, pentru că Tatăl este cu Mine.   
16:33. Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. 
17:1. Acestea a vorbit Iisus şi, ridicînd ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească.
17:2. Precum I-ai dat stăpînire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care  Tu i-ai dat Lui.   
17:3. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.   
17:4. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pămînt; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvîrşit.   
17:5. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea.   
17:6. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvîntul Tău l-au păzit.   
17:7. Acum au cunoscut că toate cîte Mi-ai dat sînt de la Tine;   
17:8. Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis.   
17:9. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sînt.   
17:10. Şi toate ale Mele sînt ale Tale, şi ale Tale sînt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei.   
17:11. Şi Eu nu mai sînt în lume, iar ei în lume sînt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum sîntem şi Noi.   
17:12. Cînd eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decît fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.   
17:13. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.   
17:14. Eu le-am dat cuvîntul Tău, şi lumea i-a urît, pentru că nu sînt din lume, precum Eu nu sînt din lume.   
17:15. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean.   
17:16. Ei nu sînt din lume, precum nici Eu nu sînt din lume.   
17:17. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvîntul Tău este adevărul.   
17:18. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume.   
17:19. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr.  
17:20. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvîntul lor,   
17:21. Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.   
17:22. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una sîntem:   
17:23. Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvîrşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.   
17:24. Părinte, voiesc ca, unde sînt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pr care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii.   
17:25. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis.   
17:26. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.   
18:1. Zicînd acestea, Iisus a ieşit cu ucenicii Lui dincolo de pîrîul Cedrilor, unde era o grădină, în care a intrat El şi ucenicii Săi.
  
A 2-a Evanghelie a Patimilor 
Ioan 18, 2-28
  
18:2. Iar Iuda vînzătorul cunoştea acest loc, pentru că adesea Iisus şi ucenicii Săi se adunau acolo.
18:3. Deci Iuda, luînd oaste şi slujitori, de la arhierei şi farisei, a venit acolo cu felinare şi cu făclii şi cu arme.   
18:4. Iar Iisus, ştiind toate cele ce erau să vină asupra Lui, a ieşit şi le-a zis: Pe cine căutaţi?
18:5. Răspuns-au Lui: Pe Iisus Nazarineanul. El le-a zis: Eu sînt. Iar Iuda vînzătorul era şi el cu ei.
18:6. Atunci cînd le-a spus: Eu sînt, ei s-au dat înapoi şi au căzut la pămînt.
18:7. Şi iarăşi i-a întrebat: Pe cine căutaţi? Iar ei au zis: Pe Iisus Nazarineanul.
18:8. Răspuns-a Iisus: V-am spus că Eu sînt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă;
18:9. Ca să se împlinească cuvîntul pe care l-a spus: Dintre cei pe care Mi i-ai dat, n-am pierdut pe nici unul.  
18:10. Dar Simon-Petru, avînd sabie, a scos-o şi a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă; iar numele slugii era Malhus.
18:11. Deci a zis Iisus lui Petru: Pune sabia în teacă. Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?   
18:12. Deci ostaşii şi comandantul şi slujitorii iudeilor au prins pe Iisus şi L-au legat.   
18:13. Şi L-au dus întîi la Anna, căci era socrul lui Caiafa, care era arhiereu al anului aceluia.   
18:14. Şi Caiafa era cel ce sfătuise pe iudei că este de folos să moară un om pentru popor.   
18:15. Şi Simon-Petru şi un alt ucenic mergeau după Iisus. Iar ucenicul acela era cunoscut arhiereului şi a intrat împreună cu Iisus în curtea arhiereului;   
18:16. Iar Petru a stat la poartă, afară. Deci a ieşit celălalt ucenic, care era cunoscut arhiereului, şi a vorbit cu portăreasa şi a băgat pe Petru înăuntru.   
18:17. Deci slujnica portăreasă i-a zis lui Petru: Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Omului acestuia? Acela a zis: Nu sînt.   
18:18. Iar slugile şi slujitorii făcuseră foc, şi stăteau şi se încălzeau, că era frig, şi era cu ei şi Petru, stînd şi încălzindu-se.   
18:19. Deci arhiereul L-a întrebat pe Iisus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui.   
18:20. Iisus i-a răspuns: Eu am vorbit pe faţă lumii; Eu am învăţat întotdeauna în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii şi nimic nu am vorbit în ascuns.   
18:21. De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce au auzit ce le-am vorbit. Iată aceştia ştiu ce am spus Eu.   
18:22. Şi zicînd El acestea, unul din slujitorii, care era de faţă, I-a dat lui Iisus o palmă, zicînd: Aşa răspunzi Tu arhiereului?   
18:23. Iisus i-a răspuns: Dacă am vorbit rău, dovedeşte ce este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?   
18:24. Deci Anna L-a trimis legat la Caiafa arhiereul.   
18:25. Iar Simon-Petru stătea şi se încălzea. Deci i-au zis: Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Lui? El s-a lepădat şi a zis: Nu sînt.   
18:26. Una din slugile arhiereului, care era rudă cu cel căruia Petru îi tăiase urechea, a zis: Nu te-am văzut eu pe tine, în grădină, cu El?   
18:27. Şi iarăşi s-a lepădat Petru şi îndată a cîntat cocoşul.   
18:28. Deci L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu; şi era dimineaţă. Şi ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănînce Paştile.
   
A 3-a Evanghelie a Patimilor 
Matei 26, 57-75
  
26:57. Iar cei care au prins pe Iisus L-au dus la Caiafa arhiereul, unde erau adunaţi cărturarii şi bătrînii.   
26:58. Iar Petru Îl urma de departe pînă a ajuns la curtea arhiereului şi, intrînd înăuntru, şedea cu slugile, ca să vadă sfîrşitul.   
26:59. Iar arhiereii, bătrînii şi tot sinedriul căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus, ca să-L omoare.   
26:60. Şi n-au găsit, deşi veniseră mulţi martori mincinoşi. Mai pe urmă însă au venit doi şi au spus:   
26:61. Acesta a zis: Pot să dărîm templul lui Dumnezeu şi în trei zile să-l clădesc.   
26:62. Şi, sculîndu-se, arhiereul I-a zis: Nu răspunzi nimic la ceea ce mărturisesc aceştia împotriva Ta?   
26:63. Dar Iisus tăcea. Şi arhiereul I-a zis: Te jur pe Dumnezeul cel viu, să ne spui nouă de eşti Tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.   
26:64. Iisus i-a răspuns: Tu ai zis. Şi vă spun încă: De acum veţi vedea pe Fiul Omului şezînd de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului.   
26:65. Atunci arhiereul şi-a sfîşiat hainele, zicînd: A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iată acum aţi auzit hula Lui.   
26:66. Ce vi se pare? Iar ei, răspunzînd, au zis: Este vinovat de moarte.   
26:67. Şi au scuipat în obrazul Lui, bătîndu-L cu pumnii, iar unii Îi dădeau palme,   
26:68. Zicînd: Prooroceşte-ne, Hristoase, cine este cel ce Te-a lovit.   
26:69. Iar Petru şedea afară, în curte. Şi o slujnică s-a apropiat de el, zicînd: Şi tu erai cu Iisus Galileianul.   
26:70. Dar el s-a lepădat înaintea tuturor, zicînd: Nu ştiu ce zici.   
26:71. Şi ieşind el la poartă, l-a văzut alta şi a zis celor de acolo: Şi acesta era cu Iisus Nazarineanul.   
26:72. Şi iarăşi s-a lepădat cu jurămînt: Nu cunosc pe omul acesta.   
26:73. Iar după puţin, apropiindu-se cei ce stăteau acolo au zis lui Petru: Cu adevărat şi tu eşti dintre ei, căci şi graiul te vădeşte.   
26:74. Atunci el a început a se blestema şi a se jura: Nu cunosc pe omul acesta. Şi îndată a cîntat cocoşul.   
26:75. Şi Petru şi-a adus aminte de cuvîntul lui Iisus, care zisese: Mai înainte de a cînta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi ieşind afară, a plîns cu amar. 

A 4-a Evanghelie a Patimilor 
Ioan 18, 28-40; 19, 1-16
  
18:28. Deci L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu; şi era dimineaţă. Şi ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănînce Paştile.   
18:29. Deci Pilat a ieşit la ei, afară, şi le-a zis: Ce învinuire aduceţi Omului Acestuia?   
18:30. Ei au răspuns şi i-au zis: Dacă Acesta n-ar fi răufăcător, nu ţi L-am fi dat ţie.   
18:31. Deci le-a zis Pilat: Luaţi-L voi şi judecaţi-L după legea voastră. Iudeii însă i-au răspuns: Nouă nu ne este îngăduit să omorîm pe nimeni;   
18:32. Ca să se împlinească cuvîntul lui Iisus, pe care îl spusese, însemnînd cu ce moarte avea să moară.   
18:33. Deci Pilat a intrat iarăşi în pretoriu şi a chemat pe Iisus şi I-a zis: Tu eşti regele iudeilor?   
18:34. Răspuns-a Iisus: De la tine însuţi zici aceasta, sau alţii ţi-au spus-o despre Mine?   
18:35. Pilat a răspuns: Nu cumva sînt iudeu eu? Poporul Tău şi arhiereii Te-au predat mie. Ce ai făcut?   
18:36. Iisus a răspuns: Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici.   
18:37. Deci i-a zis Pilat: Aşadar eşti Tu împărat? Răspuns-a Iisus: Tu zici că Eu sînt împărat. Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.   
18:38. Pilat I-a zis: Ce este adevărul? Şi zicînd aceasta, a ieşit iarăşi la iudei şi le-a zis: Eu nu găsesc în El nici o vină;   
18:39. Dar este la voi obiceiul ca la Paşti să vă eliberez pe unul. Voiţi deci să vă eliberez pe regele iudeilor?   
18:40. Deci au strigat iarăşi, zicînd: Nu pe Acesta, ci pe Baraba. Iar Baraba era tîlhar. 
19:1. Deci atunci Pilat a luat pe Iisus şi L-a biciuit.   
19:2. Şi ostaşii, împletind cunună din spini, I-au pus-o pe cap şi L-au îmbrăcat cu o mantie purpurie.   
19:3. Şi veneau către El şi ziceau: Bucură-te, regele iudeilor! Şi-I dădeau palme.   
19:4. Şi Pilat a ieşit iarăşi afară şi le-a zis: Iată vi-L aduc pe El afară, ca să ştiţi că nu găsesc în El nici o vină.   
19:5. Deci a ieşit Iisus afară, purtînd cununa de spini şi mantia purpurie. Şi le-a zis Pilat: Iată Omul!   
19:6. Cînd L-au văzut deci arhiereii şi slujitorii au strigat, zicînd: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!  Zis-a lor Pilat: Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină.   
19:7. Iudeii i-au răspuns: Noi avem lege şi după legea noastră El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu.   
19:8. Deci, cînd a auzit Pilat acest cuvînt, mai mult s-a temut.   
19:9. Şi a intrat iarăşi în pretoriu şi I-a zis lui Iisus: De unde eşti Tu? Iar Iisus nu i-a dat nici un răspuns.   
19:10. Deci Pilat i-a zis: Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te eliberez şi putere am să Te răstignesc?   
19:11. Iisus a răspuns: N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus. De aceea cel ce M-a predat ţie mai mare păcat are.   
19:12. Pentru aceasta, Pilat căuta să-L elibereze; iar iudeii strigau zicînd: Dacă Îl eliberezi pe Acesta, nu eşti prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului.   
19:13. Deci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus afară pe Iisus şi a şezut pe scaunul de judecată, în locul numit pardosit cu pietre, iar evreieşte Gabbata.   
19:14. Şi era Vinerea Paştilor, cam la al şaselea ceas, şi a zis Pilat iudeilor: Iată Împăratul vostru.   
19:15. Deci au strigat aceia: Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L! Pilat le-a zis: Să răstignesc pe Împăratul vostru? Arhiereii au răspuns: Nu avem împărat decît pe Cezarul.   
19:16. Atunci L-a predat lor ca să fie răstignit. Şi ei au luat pe Iisus şi L-au dus ca să fie răstignit. 

A 5-a Evanghelie a Patimilor 
Matei 27, 3-32
  
27:3. Atunci Iuda, cel ce L-a vîndut, văzînd că a fost osîndit, s-a căit şi a adus înapoi arhiereilor şi bătrînilor cei treizeci de arginţi,   
27:4. Zicînd: Am greşit vînzînd sînge nevinovat. Ei i-au zis: Ce ne priveşte pe noi? Tu vei vedea.   
27:5. Şi el, aruncînd arginţii în templu, a plecat şi, ducîndu-se, s-a spînzurat.   
27:6. Iar arhiereii, luînd banii, au zis: Nu se cuvine să-i punem în vistieria templului, deoarece sînt preţ de sînge.   
27:7. Şi ţinînd ei sfat, au cumpărat cu ei Ţarina Olarului, pentru îngroparea străinilor.   
27:8. Pentru aceea s-a numit ţarina aceea Ţarina Sîngelui, pînă în ziua de astăzi.   
27:9. Atunci s-a împlinit cuvîntul spus de Ieremia proorocul, care zice: "Şi au luat cei treizeci de arginţi, preţul celui preţuit, pe care l-au preţuit fiii lui Israel,   
27:10. Şi i-au dat pe Ţarina Olarului după cum mi-a spus mie Domnul".   
27:11. Iar Iisus stătea înaintea dregătorului. Şi L-a întrebat dregătorul, zicînd: Tu eşti regele iudeilor? Iar Iisus i-a răspuns: Tu zici.   
27:12. Şi la învinuirile aduse Lui de către arhierei şi bătrîni, nu răspundea nimic.   
27:13. Atunci I-a zis Pilat: Nu auzi cîte mărturisesc ei împotriva Ta?   
27:14. Şi nu i-a răspuns lui nici un cuvînt, încît dregătorul se mira foarte.
27:15. La sărbătoarea Paştilor, dregătorul avea obiceiul să elibereze mulţimii un întemniţat pe care-l voiau.  
27:16. Şi aveau atunci un vinovat vestit, care se numea Baraba.
27:17. Deci adunaţi fiind ei, Pilat le-a zis: Pe cine voiţi să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care se zice Hristos? 
27:18. Că ştia că din invidie L-au dat în mîna lui.   
27:19. Şi pe cînd stătea Pilat în scaunul de judecată, femeia lui i-a trimis acest cuvînt: Nimic să nu-I faci Dreptului acestuia, că mult am suferit azi, în vis, pentru El.   
27:20. Însă arhiereii şi bătrînii au aţîţat mulţimile ca să ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă.   
27:21. Iar dregătorul, răspunzînd, le-a zis: Pe cine din cei doi voiţi să vă eliberez? Iar ei au răspuns: Pe Baraba.   
27:22. Şi Pilat le-a zis: Dar ce voi face cu Iisus, ce se cheamă Hristos? Toţi au răspuns: Să fie răstignit!   
27:23. A zis iarăşi Pilat: Dar ce rău a făcut? Ei însă mai tare strigau şi ziceau: Să fie răstignit!   
27:24. Şi văzînd Pilat că nimic nu foloseşte, ci mai mare tulburare se face, luînd apă şi-a spălat mîinile înaintea mulţimii, zicînd: Nevinovat sînt de sîngele Dreptului acestuia. Voi veţi vedea.   
27:25. Iar tot poporul a răspuns şi a zis: Sîngele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!   
27:26. Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit şi L-a dat să fie răstignit.   
27:27. Atunci ostaşii dregătorului, ducînd ei pe Iisus în pretoriu, au adunat în jurul Lui toată cohorta,   
27:28. Şi dezbrăcîndu-L de toate hainele Lui, I-au pus o hlamidă roşie.   
27:29. Şi împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi în mîna Lui cea dreaptă trestie; şi, îngenunchind înaintea lui îşi băteau joc de El, zicînd: Bucură-Te, regele iudeilor!   
27:30. Şi scuipînd asupra Lui, au luat trestia şi-L băteau peste cap.   
27:31. Iar după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de hlamidă, L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească.   
27:32. Şi ieşind, au găsit pe un om din Cirene, cu numele Simon; pe acesta l-au silit să ducă crucea Lui.
  
A 6-a Evanghelie a Patimilor 
Marcu 15, 16-32 

15:16. Iar ostaşii L-au dus înăuntrul curţii, adică în pretoriu, şi au adunat toată cohorta.   
15:17. Şi L-au îmbrăcat în purpură şi, împletindu-I o cunună de spini, I-au pus-o pe cap.   
15:18. Şi au început să se plece în faţa Lui, zicînd: Bucură-Te regele iudeilor!   
15:19. Şi-L băteau peste cap cu o trestie şi-L scuipau şi, căzînd în genunchi, I se închinau.   
15:20. Şi după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de purpură şi L-au îmbrăcat cu hainele Lui. Şi L-au dus afară ca să-L răstignească.   
15:21. Şi au silit pe un trecător, care venea din ţarină, pe Simon Cirineul, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf, ca să ducă crucea Lui.   
15:22. Şi L-au dus la locul zis Golgota, care se tălmăceşte "locul Căpăţînii".   
15:23. Şi I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El n-a luat.   
15:24. Şi L-au răstignit şi au împărţit între ei hainele Lui, aruncînd sorţi pentru ele, care ce să ia.   
15:25. Iar cînd L-au răstignit, era ceasul al treilea.   
15:26. Şi vina Lui era scrisă deasupra: Regele iudeilor.   
15:27. Şi împreună cu El au răstignit doi tîlhari: unul de-a dreapta şi altul de-a stînga Lui.   
15:28. Şi s-a împlinit Scriptura care zice: Cu cei fără de lege a fost socotit.   
15:29. Iar cei ce treceau pe acolo Îl huleau, clătinîndu-şi capetele şi zicînd: Huu! Cel care dărîmi templul şi în trei zile îl zideşti.   
15:30. Mîntuieşte-Te pe Tine Însuţi, coborîndu-Te de pe cruce!   
15:31. De asemenea şi arhiereii, batjocorindu-L între ei, împreună cu cărturarii, ziceau: Pe alţii a mîntuit, dar pe Sine nu poate să Se mîntuiască!   
15:32. Hristos, regele lui Israel, să Se coboare de pe cruce, ca să vedem şi să credem. Şi cei împreună răstigniţi cu El Îl ocărau. 

A 7-a Evanghelie a Patimilor 
Matei 27, 33-54
  
27:33. Şi venind la locul numit Golgota, care înseamnă: Locul Căpăţînii,   
27:34. I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; şi, gustînd, nu a voit să bea.   
27:35. Iar după ce L-au răstignit, au împărţit hainele Lui, aruncînd sorţi, ca să se împlinească ceea ce s-a zis de proorocul: "Împărţit-au hainele Mele între ei, iar pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi".   
27:36. Şi ostaşii, şezînd, Îl păzeau acolo.   
27:37. Şi deasupra capului au pus vina Lui scrisă: Acesta este Iisus, regele iudeilor.   
27:38. Atunci au fost răstigniţi împreună cu El doi tîlhari, unul de-a dreapta şi altul de-a stînga.   
27:39. Iar trecătorii Îl huleau, clătinîndu-şi capetele,   
27:40. Şi zicînd: Tu, Cel ce dărîmi templul şi în trei zile îl zideşti, mîntuieşte-Te pe Tine Însuţi! Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!   
27:41. Asemenea şi arhiereii, bătîndu-şi joc de El, cu cărturarii şi cu bătrînii, ziceau:   
27:42. Pe alţii i-a mîntuit, iar pe Sine nu poate să Se mîntuiască! Dacă este regele lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, şi vom crede în El.   
27:43. S-a încrezut în Dumnezeu: Să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci a zis: Sînt Fiul lui Dumnezeu.   
27:44. În acelaşi chip Îl ocărau şi tîlharii cei împreună-răstigniţi cu El.
27:45. Iar de la ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste tot pămîntul, pînă la ceasul al nouălea.   
27:46. Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicînd: Eli, Eli, lama sabahtani? adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?   
27:47. Iar unii dintre cei ce stăteau acolo, auzind ziceau: Pe Ilie îl strigă Acesta.   
27:48. Şi unul dintre ei, alergînd îndată şi luînd un burete, şi umplîndu-l de oţet şi punîndu-l într-o trestie, Îi da să bea.  
27:49. Iar ceilalţi ziceau: Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-L mîntuiască. 
27:50. Iar Iisus, strigînd iarăşi cu glas mare, Şi-a dat duhul.   
27:51. Şi iată, catapeteasma templului s-a sfîşiat în două de sus pînă jos, şi pămîntul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat;   
27:52. Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat.   
27:53. Şi ieşind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfîntă şi s-au arătat multora.   
27:54. Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzînd cutremurul şi cele întîmplate, s-au înfricoşat foarte, zicînd: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta! 

A 8-a Evanghelie a Patimilor 
Luca 23, 32-49
  
23:32. Şi erau duşi şi alţii, doi făcători de rele, ca să-i omoare împreună cu El.   
23:33. Şi cînd au ajuns la locul ce se cheamă al Căpăţînii, L-au răstignit acolo pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi unul de-a stînga.   
23:34. Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac. Şi împărţind hainele Lui, au aruncat sorţi.   
23:35. Şi sta poporul privind, iar căpeteniile îşi băteau joc de El, zicînd: Pe alţii i-a mîntuit; să Se mîntuiască şi pe Sine Însuşi, dacă El este Hristosul, alesul lui Dumnezeu.   
23:36. Şi Îl luau în rîs şi ostaşii care se apropiau, aducîndu-I oţet.   
23:37. Şi zicînd: Dacă Tu eşti regele iudeilor, mîntuieşte-Te pe Tine Însuţi!   
23:38. Şi deasupra Lui era scris cu litere greceşti, latineşti şi evreieşti: Acesta este regele iudeilor.   
23:39. Iar unul dintre făcătorii de rele răstigniţi, Îl hulea zicînd: Nu eşti Tu Hristosul? Mîntuieşte-Te pe Tine Însuţi şi pe noi.   
23:40. Şi celălalt, răspunzînd, îl certa, zicînd: Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osîndă?   
23:41. Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău.   
23:42. Şi zicea lui Iisus: Pomeneşte-mă, Doamne, cînd vei veni în împărăţia Ta.   
23:43. Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai.
23:44. Şi era acum ca la ceasul al şaselea şi întuneric s-a făcut peste tot pămîntul pînă la ceasul al nouălea.   
23:45. Cînd soarele s-a întunecat; iar catapeteasma templului s-a sfîşiat pe la mijloc.   
23:46. Şi Iisus, strigînd cu glas tare, a zis: Părinte, în mîinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicînd, Şi-a dat duhul.   
23:47. Iar sutaşul, văzînd cele ce s-au făcut, a slăvit pe Dumnezeu, zicînd: Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost.   
23:48. Şi toate mulţimile care veniseră la această privelişte, văzînd cele întîmplate, se întorceau bătîndu-şi pieptul.   
23:49. Şi toţi cunoscuţii Lui, şi femeile care Îl însoţiseră din Galileea, stăteau departe, privind acestea. 
  
A 9-a Evanghelie a Patimilor  
Ioan 19, 25-37 

19:25. Şi stăteau, lîngă crucea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena.   
19:26. Deci Iisus, văzînd pe mama Sa şi pe ucenicul pe care Îl iubea stînd alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău!   
19:27. Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine.   
19:28. După aceea, ştiind Iisus că toate s-au săvîrşit acum, ca să se împlinească Scriptura, a zis: Mi-e sete.   
19:29. Şi era acolo un vas plin cu oţet; iar cei care Îl loviseră, punînd în vîrful unei trestii de isop un burete înmuiat în oţet, l-au dus la gura Lui.   
19:30. Deci după ce a luat oţetul, Iisus a zis: Săvîrşitu-s-a. Şi plecîndu-Şi capul, Şi-a dat duhul.   
19:31. Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămînă trupurile sîmbăta pe cruce, căci era mare ziua sîmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ridice.   
19:32. Deci au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele celui dintîi şi ale celuilalt, care era răstignit împreună cu el.   
19:33. Dar venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele.   
19:34. Ci unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sînge şi apă.   
19:35. Şi cel ce a văzut a mărturisit şi mărturia lui e adevărată; şi acela ştie că spune adevărul, ca şi voi să credeţi.   
19:36. Căci s-au făcut acestea, ca să se împlinească Scriptura: "Nu I se va zdrobi nici un os".   
19:37. Şi iarăşi altă Scriptură zice: "Vor privi la Acela pe care L-au împuns".
  
A 10-a Evanghelie a Patimilor 
Marcu 15, 43-47
  
15:43. Şi venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus.   
15:44. Iar Pilat s-a mirat că a şi murit şi, chemînd pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult.   
15:45. Şi aflînd de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul.   
15:46. Şi Iosif, cumpărînd giulgiu şi coborîndu-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormînt care era săpat în stîncă, şi a prăvălit o piatră la uşa mormîntului.   
15:47. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus. 
   
A 11-a Evanghelie a Patimilor 
Ioan 19, 38-42 

19:38. După acestea Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice trupul lui Iisus. Şi Pilat i-a dat voie. Deci a venit şi a ridicat trupul Lui.   
19:39. Şi a venit şi Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducînd ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe.   
19:40. Au luat deci trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormîntare la iudei.   
19:41. Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, şi în grădină un mormînt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat.   
19:42. Deci, din pricina vinerii iudeilor, acolo L-au pus pe Iisus, pentru că mormîntul era aproape.
   
A 12-a Evanghelie a Patimilor 
Matei 27, 62-66
   
27:62. Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat arhiereii şi fariseii la Pilat,   
27:63. Zicînd: Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viaţă: După trei zile Mă voi scula.   
27:64. Deci, porunceşte ca mormîntul să fie păzit pînă a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină şi să-L fure şi să spună poporului: S-a sculat din morţi. Şi va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decît cea dintîi.   
27:65. Pilat le-a zis: Aveţi strajă; mergeţi şi întăriţi cum ştiţi.   
27:66. Iar ei, ducîndu-se, au întărit mormîntul cu strajă, pecetluind piatra. 

Troparul, glasul al 4-lea:
  
Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul legii, cu scump sîngele Tău. Pe Cruce pironindu-Te și cu sulița împungîndu-Te, nemurire ai izvorît oamenilor. Mîntuitorul nostru, slavă Ție!


Mai puteţi citi pe acest blog:
 
* Paştele la creştini şi la evrei     
* Prin Patimi spre Înviere. Îndrumar pentru Săptămîna Mare
* Costion Nicolescu: Calea pascală
* Drumul Crucii
* Cele 7 rostiri de pe Cruce
* Viaţa întru înviere
* Înţelesul numelor Celui Înviat
* Tradiţii populare legate de ciclul pascal
* Duminica Tomii sau "Paştele cel mic"
* Icoane pascale
* Evanghelia Învierii (Ioan 1, 1-17 – trei versiuni româneşti)
* Sub semnul Învierii (H. Brauner pentru G. Constantinescu)
* Paşti şi... Paşti
* Prohodul necenzurat
* Hristos a înviat în inima ta! (Noul cuvînt către tineri al Părintelui Calciu)
* Via Crucis (cu imagini de la Lourdes)
* Sfintele Paşti la Ierusalim (un text de Dr. Martha Bănulescu)
* Cu moartea pre moarte călcînd...
* Sfînta Lumină pascală (un text de Erast Călinescu)
* Lumea Credinţei 118: număr pascal
* Părintele Galeriu: Învierea întru iubire
* Lumea Credinţei 129: număr pascal
* Hristos a înviat! - Adevărat a înviat! 
* Poeții Învierii (un text de pr. dr. Cezar Vasiliu)