sâmbătă, decembrie 03, 2016

SINAXAR ROMÂNESC (59)

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME
  


3 decembrie: 
SFÎNTUL CUVIOS GHEORGHE  
DE LA CERNICA 
ȘI CĂLDĂRUȘANI
  
Sîmbătă 3 decembrie 2005, la Mănăstirea Cernica, în prezența Părintelui Patriarh Teoctist, s-a oficiat proclamarea canonizării Cuviosului Gheorghe de la Cernica și Caldărușani (1730-1806), ardelean din Săliștea Sibiului, intrat în monahism la Sfîntul Munte Athos (1752), ca ucenic al Cuviosului Paisie Velicikovski (pe atunci stareț la Vatopedu), pe care-l va însoți în Moldova (1763), întîi la Dragomirna, apoi la Secu și la  Neamț. În Țara Românească va trece cu gîndul de a se întoarce la Athos, dar, convins de Mitropolitul Grigorie al II-lea, rămîne la Cernica, unde reorînduiește mănăstirea după tipicul athonit, apoi ocupîndu-se și de Căldărușani, pînă în 1806, cînd a închis ochii, fiind îngropat la Cernica (unde se păstrează și cinstitele sale moaște). Este socotit unul dintre cei mai de seamă cuvioși români, înnoitor al monahismului românesc în pragul epocii moderne, în duhul neoisihasmului athonito-paisian. (R. C.)


Mai puteți citi pe acest blog:   

10 ianuarie: Sfîntul Cuvios Antipa de la Calapodești    
13 ianuarie: Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic 
25 ianuarie: Sfîntul Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului    
28 (în anii bisecți: 29) februarie: Sfinții Cuvioși Ioan Casian Romanul și Gherman din Dobrogea 
7 martie: Sfîntul Sfinți Mucenic Efrem, Episcopul Tomisului      
26 martie: Sfîntul Mucenic Montanus preotul și soția sa Maxima      
6 aprilie: Sfîntul Sfințit Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium      
11 aprilie: Sfîntul Ierarh Calinic de la Cernica      
12 aprilie: Sfîntul Mucenic Sava de la Buzău (Gotul)   
14 aprilie: Sfîntul Ierarh Pahomie de la Gledin    
20 aprilie: Sfîntul Teotim, Episcopul Tomisului   
24 aprilie: Sfinții Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, Mitropoliții Transilvaniei; Sfîntul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș; Sfinții Mucenici Pasicrat și Valentin  
25 aprilie: Sfîntul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului        
26 aprilie: Sfinții Mucenici Chiril, Chindeu și Tasie, din Dobrogea       
28 aprilie: Sfinții Mucenici Maxim, Cvintilian și Dadas, din Ozovia       
2 mai: Sfîntul Ierarh Atanasie Patelarie, Patriarhul Constantinopolului       
3 mai: Sfîntul Cuvios Irodion de la Lainici    
12 mai: Sfîntul Mucenic Ioan Valahul      
27 mai: Sfîntul Mucenic Iuliu Veteranul  
2 iunie: Sfîntul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava   
4 iunie: Sfinții Mucenici de la Niculițel: Zotic, Atal, Camasie și Filip  
8 iunie: Sfinții Martiri Nicandru și Marcian      
15 iunie: Sfîntul Mucenic Isihie   
22 iunie: Sfîntul Ierarh Grigorie Dascălul    
24 iunie: Sfîntul Niceta de Remesiana      
30 iunie: Sfîntul Ierarh Ghelasie de la Rîmeț      
1 iulie: Sfîntul Ierarh Leontie de la Rădăuți      
2 iulie: Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfînt      
8 iulie: Sfinții Mucenici Epictet și Astion      
18 iulie: Sfîntul Mucenic Emilian de la Durostor      
21 iulie: Sfinții Cuvioși Rafail și Partenie de la Agapia Veche     
26 iulie: Sfîntul Cuvios Ioanichie cel Nou     
5 august: Sfîntul Cuvios Iacob de la Neamț (Hozevitul)     
7 august: Sfînta Cuvioasă Teodora de la Sihla     
11 august: Sfîntul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului     
16 august: Sfinții Martiri Brâncoveni și Sfîntul Ierarh Iosif de la Văratec     
21 august: Sfinții Mucenici Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust     
23 august: Sfîntul Mucenic Lup    
30 august: Sfinții Ierarhi Varlaam, Mitropolitul Moldovei, și Ioan de la Rîșca și Secu, Episcopul Romanului    
1 septembrie: Sfîntul Cuvios Dionisie Exiguul    
7 septembrie: Sfinții Cuvioși Simeon și Amfilohie de la Pîngărați    
9 septembrie: Sfinții Cuvioși Onufrie de la Vorona și Chiriac de la Tazlău    
13 septembrie: Sfîntul Cuvios Ioan de la Prislop    
15 septembrie: Sfîntul Mare Mucenic Nichita (Niceta) și Sfîntul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș   
22 septembrie: Sfîntul Sfințit Mucenic Teodosie de la Brazi    
26 septembrie: Sfîntul Voievod Neagoe Basarab   
27 septembrie: Sfîntul Ierarh Martir Antim Ivireanul  
1 octombrie: Sfinții Cuvioși Iosif și Chiriac de la Bisericani   
14 octombrie: Sfînta Cuvioasă Parascheva   
21 octombrie: Sfinții Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie, Sfîntul Mucenic Oprea, Sfinții Preoți Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel   
27 octombrie: Sfîntul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov  
28 octombrie: Sfîntul Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești, și Sfînta Cuvioasă Teofana Basarab  
9 noiembrie: Sfinții Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat 
12 noiembrie: Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu  
15 noiembrie: Sfîntul Cuvios Paisie de la Neamț  
20 noiembrie: Sfîntul Cuvios Grigorie Decapolitul și Sfîntul Mucenic Dasie  
23 noiembrie: Sfîntul Cuvios Antonie de la Iezerul Vîlcii 
30 noiembrie: Sfîntul Apostol Andrei, Cel Întîi Chemat, Ocrotitorul României, și Sfîntul Ierarh Andrei Șaguna

vineri, decembrie 02, 2016

INTERMEZZO LIRIC: DE DOR

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME


Tu chiar credeai că n-aş putea să zbor 
doar mestecîndu-ţi urma de sub talpă, 
doar bîndu-te din văzul tuturor 
ca pe-un alcool, o sîngerare albă?

Tu chiar credeai că n-aş putea să curg 
pînă în ochii tăi, secînd înecul, 
ca de aceea, apă în amurg, 
să mă usuc, încetul cu încetul?
   
Tu chiar credeai că n-aş putea să-ngroş 
aceste lungi junghere, aste flame, 
cu ale mele vene, şerpi nervoşi, 
doar ca să-ţi ţin de sete şi de foame?
   
Tu chiar credeai că n-aş putea să scald 
cu ceruri vii privirea ta fugară 
şi, ca să-ţi fie ţie mai înalt, 
să tai din mine trepte pentru scară? 
  
Hai, spune-mi, chiar credeai că n-o să pot 
să las deodată totul deoparte 
ca din adîncuri umbra ta s-o scot 
şi să pornesc cu umbra ta în spate?
   
Hai, spune-mi, spune-mi, chiar aşa credeai? 
Dar chiar nu vezi c-am îngheţat în tine? 
  
Ce simplă e sudoarea de pe cai 
cînd biciurile toate sînt străine.

Valentin DAN

joi, decembrie 01, 2016

NOUA REVOLUȚIE CONSERVATOARE

SUMARUL BLOGULUI 
   
Autorul articolului
  
CUM SE REPETĂ ISTORIA
  
Într-un film SF de dată recentă, o grupare criminală dezvoltă o tehnologie prin care oamenilor le este anulat instinctul de conservare, iar aceștia se sinucid. Orice asemănare cu realitatea nu e chiar întîmplătoare. Doar că în locul microcipurilor se folosesc idei și că nu sînt lichidate persoane particulare, ci societăți întregi. Căci corpul social rezistă tot în virtutea unui instinct de apărare, precum omul. Cînd își pierde acest resort lăuntric, dispare. Iar o societate, ca și un om, poate fi adusă pe pragul de a-și abandona instinctul de supraviețuire. În acest scop, se duce de mult un alt fel de război. Atacurile au încărcătură ideologică și se desfășoară pe mai multe fronturi: cultural, economic și legislativ. Ținta lor este „lumea veche”, întemeiată pe civilizația greco-romană, spiritualitatea creștină și principiile capitalismului. Pentru a face loc „minunatei lumi noi” (apud Huxley), adică unei sclavii globale, în beneficiul unei clase privilegiate restrînse sau unui dictator. Procesul poartă numele de „progres”. 
În apărarea „lumii vechi” stau identitatea, familia, comunitatea națională, drepturile naturale (la viaţă, la proprietate, la libertate), tradiția, credința în Dumnezeu… Într-un cuvînt, firescul. Toate acestea, dimpreună cu vocația moderației și propensiunea către ordine și ierarhie, fac parte din stilul de viață conservator. 
Forțele „progresiste” au cucerit foarte mult teren în ultimii șaptezeci de ani. Adevărați învingători ai celui de-al doilea război mondial, au vrut să ia totul. Fapt care a activat anticorpii sociali. Așa încît am ajuns într-un punct din care istoria pare a se repeta. 
În anii ‘20 ai secolului trecut, ofensiva marxismului și a liberalismului, precum și rateurile democrației, incapabile să gestioneze un complex de crize (economică, politică și socială) au declanșat în Germania o „revoluție conservatoare” (expresie popularizată de Hugo von Hofmannsthal), care s-a extins pe tot bătrînul continent. O revoluție care, pe scurt, își propunea restabilirea armoniei dintre om, natură și Dumnezeu. Altfel spus, o întoarcere (după sensul etimologic al cuvîntului revoluție)* la omul tradițional, ca singură cale de salvare a umanității. Confruntarea cu revoluția marxistă a dus la ordinea mondială pe care o cunoaștem. 
Astăzi, un diplomat de talia lui Teodor Baconschi, fost ambasador în cîteva capitale mari și fost ministru de Externe al României, crede că a început o nouă revoluție conservatoare, o dată cu alegerea lui Donald Trump președinte al SUA. Tocmai în SUA, pentru că acolo neomarxismul (sau marxismul cultural), cu al său vîrf de lance, „corectitudinea politică”, a atins nivelul de alertă. 
Opinia d-lui Baconschi, împărtășită, de altfel, de mulți alții, este susținută de realitatea că orice imperiu, cum este și SUA, are o extraordinară forță modelatoare asupra lumii. În plus, SUA conservatoare au deja parteneri ideologici în Europa, unde conservatorismul se află sau promite să acceadă la putere în mai multe state. 
România este defazată și în această privință. Clasa noastră politică a rămas, în cea mai mare parte, „progresistă”, din mimetism, nu neapărat din convingere. Sînt însă semne că a simțit noua tendință. Principalele partide parlamentare au adoptat discursul naționalist. Conservatorismul și naționalismul nu sînt totuna, deși primul îl poate include pe al doilea și cel de-al doilea poate adopta caracterul primului. Dar politicienii noștri nu sînt interesați de subtilități doctrinare, ci de voturi. Totuși, ascensiunea conservatorilor la putere în Europa și SUA nu e datorată unei mode, unui capriciu al electoratului sau unei manipulări abile, ci unei reacții de apărare a popoarelor. Cei care nu vor înțelege cauzele profunde ale acestui reflex de apărare vor suferi consecințele. Să sperăm că între acestea nu va fi și un nou război mondial, cu principalul cîmp de bătaie în Europa. 
  
  
* E adevărat că marxiștii au făcut mai popular înțelesul pentru revoluție de schimbare radicală, prin forță și sînge, a unui regim. Însă lupta cu marxiștii este întîi de toate o luptă pe termeni. Manipularea limbajului este unul dintre instrumentele lor favorite în ceea ce se cheamă „corectitudinea politică” (această expresie fiind ea însăși manipulatorie). Și ce avem de făcut în primul rînd este să redăm cuvintelor înțelesul lor real.

miercuri, noiembrie 30, 2016

SINAXAR ROMÂNESC (58)

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME 




30 noiembrie:  
SFÎNTUL APOSTOL ANDREI,  
CEL ÎNTÎI CHEMAT,  
OCROTITORUL ROMÂNIEI,  
ȘI SFÎNTUL IERARH  
ANDREI ȘAGUNA 
   
În pragul mileniului III, prin hotărîre sinodală, în virtutea unei vechi tradiţii, Sfîntul Apostol Andrei (fratele Sfîntului Apostol Petru şi cel dintîi chemat de Hristos la propovăduire) a fost declarat oficial Ocrotitorul României, ziua prăznuirii sale devenind sărbătoare bisericească naţională. Lui Andrei sor­ţii i-au hărăzit să meargă la propovăduire în părţile dinspre Grecia, Marea Neagră şi Dunăre. A ajuns astfel şi în părţile noastre, lăsînd numeroase urme ale trecerii sale pe la gurile Dunării. În popor i s-a spus mai ales Sîntandrei şi de numele său se leagă numeroase tradiţii folclorice, unele fără legătură cu cadrul bisericesc, printre care şi aceea legată de lupi (cărora Sfîntul Andrei le-ar fi un fel de staroste) şi de vîrcolaci (care ar bîntui, dimpreună cu alte fiinţe malefice, în noaptea ce precedă ziua prăznuirii sale). În vechime, luna decem­brie (imediat următoare zilei de Sîntandrei) purta chiar numele apostolului: Undrea sau Îndrea. Andrei este astăzi unul dintre numele de botez cele mai frecvente în onomastica românească. 
Mitropolitul Andrei (din botez: Anastasie) Şaguna, aromân de origine, născut pe 20 decembrie 1808 (1 ianuarie 1809, pe stil nou) la Mişcolţ, în Ungaria, şi trecut la cele veşnice pe 16/28 iunie 1873, în Sibiu, a fost tuns în monahism la 1833, a ajuns la demnitatea episcopală încă din 1847, iar ca mitropolit al Ardealului a păstorit între 1864 şi 1873, lăsînd, între altele, Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, după care s-a condus Biserica Ortodoxă din Transilvania şi Banat pînă în 1925 și ale cărui principii au stat şi la baza Statutului de organizare a întregii Biserici Ortodoxe Române autocefale, atît în 1925, cît şi în 1948. Canonizarea sa a avut loc în toamna lui 2011. (R. C.) 


Mai puteți citi pe acest blog:   

10 ianuarie: Sfîntul Cuvios Antipa de la Calapodești   
13 ianuarie: Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic     
25 ianuarie: Sfîntul Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului   
28 (în anii bisecți: 29) februarie: Sfinții Cuvioși Ioan Casian Romanul și Gherman din Dobrogea  
7 martie: Sfîntul Sfinți Mucenic Efrem, Episcopul Tomisului     
26 martie: Sfîntul Mucenic Montanus preotul și soția sa Maxima     
6 aprilie: Sfîntul Sfințit Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium     
11 aprilie: Sfîntul Ierarh Calinic de la Cernica     
12 aprilie: Sfîntul Mucenic Sava de la Buzău (Gotul)  
14 aprilie: Sfîntul Ierarh Pahomie de la Gledin   
20 aprilie: Sfîntul Teotim, Episcopul Tomisului  
24 aprilie: Sfinții Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, Mitropoliții Transilvaniei; Sfîntul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș; Sfinții Mucenici Pasicrat și Valentin   
25 aprilie: Sfîntul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului       
26 aprilie: Sfinții Mucenici Chiril, Chindeu și Tasie, din Dobrogea      
28 aprilie: Sfinții Mucenici Maxim, Cvintilian și Dadas, din Ozovia      
2 mai: Sfîntul Ierarh Atanasie Patelarie, Patriarhul Constantinopolului      
3 mai: Sfîntul Cuvios Irodion de la Lainici      
12 mai: Sfîntul Mucenic Ioan Valahul     
27 mai: Sfîntul Mucenic Iuliu Veteranul     
2 iunie: Sfîntul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava     
4 iunie: Sfinții Mucenici de la Niculițel: Zotic, Atal, Camasie și Filip 
8 iunie: Sfinții Martiri Nicandru și Marcian     
15 iunie: Sfîntul Mucenic Isihie     
22 iunie: Sfîntul Ierarh Grigorie Dascălul     
24 iunie: Sfîntul Niceta de Remesiana     
30 iunie: Sfîntul Ierarh Ghelasie de la Rîmeț     
1 iulie: Sfîntul Ierarh Leontie de la Rădăuți     
2 iulie: Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfînt     
8 iulie: Sfinții Mucenici Epictet și Astion     
18 iulie: Sfîntul Mucenic Emilian de la Durostor     
21 iulie: Sfinții Cuvioși Rafail și Partenie de la Agapia Veche    
26 iulie: Sfîntul Cuvios Ioanichie cel Nou    
5 august: Sfîntul Cuvios Iacob de la Neamț (Hozevitul)    
7 august: Sfînta Cuvioasă Teodora de la Sihla    
11 august: Sfîntul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului    
16 august: Sfinții Martiri Brâncoveni și Sfîntul Ierarh Iosif de la Văratec    
21 august: Sfinții Mucenici Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust    
23 august: Sfîntul Mucenic Lup   
30 august: Sfinții Ierarhi Varlaam, Mitropolitul Moldovei, și Ioan de la Rîșca și Secu, Episcopul Romanului   
1 septembrie: Sfîntul Cuvios Dionisie Exiguul   
7 septembrie: Sfinții Cuvioși Simeon și Amfilohie de la Pîngărați   
9 septembrie: Sfinții Cuvioși Onufrie de la Vorona și Chiriac de la Tazlău   
13 septembrie: Sfîntul Cuvios Ioan de la Prislop   
15 septembrie: Sfîntul Mare Mucenic Nichita (Niceta) și Sfîntul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș   
22 septembrie: Sfîntul Sfințit Mucenic Teodosie de la Brazi   
26 septembrie: Sfîntul Voievod Neagoe Basarab  
27 septembrie: Sfîntul Ierarh Martir Antim Ivireanul 
1 octombrie: Sfinții Cuvioși Iosif și Chiriac de la Bisericani  
14 octombrie: Sfînta Cuvioasă Parascheva  
21 octombrie: Sfinții Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie, Sfîntul Mucenic Oprea, Sfinții Preoți Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel  
27 octombrie: Sfîntul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov 
28 octombrie: Sfîntul Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești, și Sfînta Cuvioasă Teofana Basarab 
9 noiembrie: Sfinții Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat 
12 noiembrie: Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu 
15 noiembrie: Sfîntul Cuvios Paisie de la Neamț 
20 noiembrie: Sfîntul Cuvios Grigorie Decapolitul și Sfîntul Mucenic Dasie 
23 noiembrie: Sfîntul Cuvios Antonie de la Iezerul Vîlcii

luni, noiembrie 28, 2016

CURS ELEMENTAR DE RELIGIE CREȘTINĂ (XXX)

SUMARUL BLOGULUI 
  

  
TEOLOGIA MISTICĂ  
ȘI DOGMATICĂ (14) 

10. Omul «paradisiac» și omul «căzut» (urmare)
   
Scenariul biblic al căderii, așa cum ni-l înfățișează Moise sub puterea revelației, dar în haina mitică a vremii sale, este următorul: „Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pămînt, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: «Dumnezeu a zis El, oare, să nu mîncaţi roade din orice pom din rai?». Iar femeia a zis către şarpe: «Roade din pomii raiului putem să mîncăm; numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: Să nu mîncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!». Atunci şarpele a zis către femeie: «Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mînca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscînd binele şi răul». De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mîncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mîncat şi a dat bărbatului său şi a mîncat şi el. Atunci li s-au deschis ochii la amîndoi şi au cunoscut că erau goi, drept care au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte. Iar cînd au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului. Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: «Adame, unde eşti?». Răspuns-a acesta: «Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sînt gol, şi m-am ascuns». Şi i-a zis Dumnezeu: «Cine ți-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mîncat din pomul din care ți-am poruncit să nu mănînci?». Zis-a Adam: «Femeia care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mîncat». Şi a zis Domnul Dumnezeu către femeie: «Pentru ce ai făcut aceasta?». Iar femeia a zis: «Şarpele m-a amăgit şi eu am mîncat». Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: «Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate animalele şi între toate fiarele cîmpului; pe pîntecele tău să te tîrăşti şi ţărînă să mănînci în toate zilele vieţii tale! Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămînţa ta şi sămînţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcîiul». Iar femeii i-a zis: «Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naşte prunci; atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpîni». Iar lui Adam i-a zis: «Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mîncat din pomul din care ţi-am poruncit: Să nu mănînci!, blestemat va fi pămîntul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi cu iarba cîmpului te vei hrăni! În sudoarea fetei tale îţi vei mînca pîinea ta, pînă te vei întoarce în pămîntul din care eşti luat; căci pămînt eşti [în limba ebraică adamah însemnă chiar „pămînt” – n. n.] şi în pămînt te vei întoarce». Şi a pus Adam femeii sale numele Eva, adică viaţă [în limba ebraică – n. n.], pentru că ea era să fie mama tuturor celor vii. Apoi a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam şi femeii lui îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat. Şi a zis Domnul Dumnezeu: «Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscînd binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mîna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănînce şi să trăiască în veci!». De aceea l-a scos Domnul Dumnezeu din grădina cea din Eden, ca să lucreze pămîntul, din care fusese luat. Şi izgonind pe Adam, l-a aşezat în preajma grădinii celei din Eden şi a pus heruvimi şi sabie de flacără vîlvîitoare, să păzească drumul către pomul vieţii” (Facerea, cap. 3). 
Persoanele acestei tragedii sînt, așadar, protopărinții (Adam și Eva, în care se află latent întregul neam omenesc, așa cum pădurea se află potențial într-o sămînță), diavolul, „înșelătorul a toată lumea” și „tatăl minciunii” (în original: „tatăl propriei sale minciuni”), cum am văzut că îl numește Evanghelia, dezbinătorul ce ia aici înfățișarea șarpelui, „cel mai șiret dintre toate fiarele de pe pămînt” (identitatea dintre șarpe și diavol nu este un fruct al exegezei teologice creștine, ci ea este confirmată chiar de Sfînta Scriptură: „Voi sînteți din tatăl vostru, diavolul... El de la început a fost ucigător de oameni și nu a stat întru adevăr” [Ioan 8, 44]; „... balaurul cel mare, șarpele cel de demult, care se cheamă diavol și satana...” [Apocalipsa 12, 9], dar și în destule locuri din Vechiul Testament) și Dumnezeu (Care, deși atotștiutor, lasă lucrurile să se petreacă după voia omului, spre a nu îngrădi cumva libertatea creaturii, atribut de căpătîi al perfecțiunii ei primordiale). 
Ceea ce a fost căderea omului la nivelul Creației văzute fusese mai înainte căderea lui Lucifer la nivelul Creației nevăzute. Omul n-a păcătuit nici cel dintîi și nici de unul singur. Diavolul păcătuise înainte, rupîndu-se, orgolios, din comunitatea spirituală a îngerilor și din comuniunea harică cu Dumnezeu, devenind astfel, prin liberă voie, principiu al răului în sînul lumii create. Neputîndu-se opune lui Dumnezeu în mod direct, el a ales calea de a-L înfrunta perpetuu în mod indirect, subminînd puritatea și armonia originară a lumii, ca duh al ispitei. El a căutat să acționeze în acest scop acolo unde a socotit că se află punctul cel mai vulnerabil al întregii Creații conștiente de sine: nu asupra îngerilor, ci asupra oamenilor; nu asupra bărbatului, ci asupra femeii. De aceea se îndreaptă, în chip de șarpe, spre Eva, amintindu-i de singura interdicție lăsată omului (spre binele lui) de către Dumnezeu („Din toți pomii din rai poți să mănînci. Iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănînci cumva, căci, în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreșit!” – Facerea 2, 16-17) și punînd-o, viclean, sub semnul îndoielii. Sîmburele ispitei este tot cel luciferic („veți fi ca Dumnezeu”), altoit pe tentația cunoașterii („vi se vor deschide ochii... cunoscînd binele și răul”). Ispita dintîi, prin care omul a consimțit la păcat, a fost, așadar, cea a cunoașterii luciferice, tendențioase și disociative, rebele și lipsite de necesitate. În starea-i originară, omul nu era lipsit de cunoaștere, ci numai de o anumită dimensiune posibilă a acesteia, profund negativă, condiționată de păcat, ca una ce implică, precum se vede, alternativa răului ca lipsă a binelui. Omul trăiește pînă astăzi sub semnul acestei ispitiri, în cultul rațiunii autonome, opuse, cu nebunească trufie, supraraționalității mistice a cunoașterii paradisiace. Mintea omului a încăput, prin liber consimțămînt, de pe mîna lui Dumnezeu pe mîna diavolului, păstrînd însă iluzia că ar fi stăpînă pe sine însăși (a se vedea și excelentul eseu al lui Denis de Rougemont, Partea diavolului, Editura Anastasia, București, 1994). 
De ce a lăsat Dumnezeu omului posibilitatea de a păcătui? Răspunsul este cît se poate de simplu: spre a nu-i șirbi cel mai mare dar pe care i l-a făcut – libertatea. Dar, dacă îi dăduse libertate deplină, cum de îi poruncise, sub amenințarea morții, să nu mănînce din pomul interzis? „Spre a procura materie voinței lui libere”, răspunde prompt Sfîntul Grigorie Teologul. Iar Sfîntul Ioan Damaschin observă că „nu era folositor ca omul să dobîndească nemurirea fără să fie ispitit, ca să nu cadă în mîndria și condamnarea diavolului. Din pricina nemuririi sale, diavolul, după căderea lui de bunăvoie, s-a fixat în rău în chip neschimbat, fără posibilitate de pocăință. După cum iarăși îngerii [ceilalți], după alegerea de bunăvoie a virtuții, s-au stabilit, prin har, în veșnicul bine. Prin urmare, trebuia ca omul să fie încercat mai întîi, căci cel neispitit și neîncercat de nimic nu este vrednic [Înțelepciunea lui Isus Sirah 34, 10]. Și în încercare să se desăvîrșească, prin păzirea poruncii, ca astfel să primească nemurirea ca răsplată a virtuții” (Dogmatica, ed. cit., pp. 93-94). Această poruncă unică și ușor de ținut îl făcea pe om subiect – iar nu simplu obiect – al progresului întru desăvîrșire. El putea cîștiga astfel o vrednicie personală și putea ajunge „la conștiința deplină a excepționalei sale demnități și a înaltelor valori spirituale pe care le posedă, ca și la înțelegerea și recunoașterea [faptului] că suportul lor ultim este în Creatorul absolut, iar nu în creatură, ferindu-l astfel de mîndria prin care căzuse diavolul” (Teologia dogmatică și simbolică, ed. cit., vol. 1, p. 535).  
Sfinții Părinți de limbă greacă numesc peira această „încercare” cu caracter de necesitate, acest „paradox ireductibil” (Vl. Lossky) prin care omul și-a asumat răul păcatului prin binele libertății! „Dumnezeu devine neputincios în fața libertății umane – comentează temerar Vl. Lossky; El nu o poate viola, deoarece izvorăște din propria Sa atotputernicie. Desigur, omul a fost creat prin voința lui Dumnezeu; însă nu poate fi îndumnezeit numai prin ea. O singură voință pentru creație, dar două pentru îndumnezeire. O singură voință pentru a da viață chipului, însă două pentru a transforma chipul în asemănare. [...] Voința divină se va supune întotdeauna căutărilor, abaterilor și chiar revoltelor voinței umane, pentru a o conduce spre un consimțămînt liber. Aceasta este Providența Divină, iar chipul clasic al Pedagogului pălește în ochii celui care L-a simțit pe Dumnezeu ca pe un  cerșetor al iubirii așteptînd la ușa sufletului său, fără a îndrăzni vreodată să o forțeze” (Introducere în teologia ortodoxă, ed. cit., pp. 99-100). 
Ispita a venit de la diavol, prin femeie. Privind „fructul”, Eva se lasă sedusă atît la nivelul simțurilor („socotind că rodul pomului e bun de mîncat și plăcut ochilor la vedere”), cît și la nivel intelectual („vrednic de dorit, pentru că dă știință”). Ea a păcătuit astfel cu toată făptura ei, în carne ca și în duh. Dar nu s-a mulțumit numai cu atît, ci a mijlocit și căderea lui Adam (din ispitită devenind ispititoare; efectul este imediat – săvîrșește răul și devine rea – și contagios: devenind rea, începe să răspîndească răul; șarpele – diavolul – se retrage, cedînd femeii propriul lui rol, iar ea se grăbește să-l îndeplinească neabătut). Filiația păcatului este, așadar, diavol-femeie-bărbat-urmași; păcatul este o boală care „se ia”, măcinînd cu încetul întreaga făptură, devenită Sein-zum-Tode (existență-întru-moarte), după vorba heideggeriană.  
Adam, mîncînd și el din fructul „cunoașterii binelui și răului”, s-a cuminecat cu femeia întru păcat. Actul acesta, cu atît de grele urmări pentru neamul omenesc, poartă numele de păcat strămoșesc sau păcat originar (amîndouă aceste denumiri sînt preferabile celei de „păcat adamic”, căci nu doar Adam a păcătuit, ba chiar el a păcătuit numai în a doua instanță). Avem aici rădăcina și modelul tuturor păcatelor, reprezentînd „nu numai un act de ruptură a comuniunii cu Dumnezeu [...], ci și o denaturare a relației omului cu creația. Interioritatea pervertită se răsfrînge și asupra exteriorității vieții sale. Omul se închide în haosul creației [pe care el însuși l-a determinat]” (Ion Bria, op. cit., p. 294). Prin om păcatul intră în lume (căreia omul îi fusese rînduit drept stăpîn), afectînd-o în totalitatea ei: „Căci și făptura a fost supusă deșertăciunii – nu de voia ei, ci din pricina aceluia care a supus-o... Căci știm că toată făptura împreună suspină și împreună are dureri pînă azi” (Romani 8, 20-22). Deci responsabilitatea omului are și dimensiuni cosmice, cum ne învață tradiția ortodoxă în toate ipostazele ei, dezvoltînd aceste cuvinte ale Apostolului. (Va urma)
  
Răzvan CODRESCU
  
Mai puteți citi pe acest blog: 

Curs elementar de religie creștină (I)    
Curs elementar de religie creștină (II)   
Curs elementar de religie creștină (III)   
Curs elementar de religie creștină (IV)  
Curs elementar de religie creștină (V)  
Curs elementar de religie creștină (VI)  
Curs elementar de religie creștină (VII)  
Curs elementar de religie creștină (VIII)  
Curs elementar de religie creștină (IX)  
Curs elementar de religie creștină (X)  
Curs elementar de religie creștină (XI)  
Curs elementar de religie creștină (XII)  
Curs elementar de religie creștină (XIII)  
Curs elementar de religie creștină (XIV)  
Curs elementar de religie creștină (XV)  
Curs elementar de religie creștină (XVI)  
Curs elementar de religie creștină (XVII)  
Curs elementar de religie creștină (XVIII)  
Curs elementar de religie creștină (XIX)  
Curs elementar de religie creștină (XX) 
Curs elementar de religie creștină (XXI)