DANTE, «PARADISUL», CÎNTUL V
SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME
Divina Comedie a lui Dante Alighieri
în noua versiune românească a lui Răzvan Codrescu
După ce am publicat traducerea Infernului
(2006) și am încheiat traducerea Purgatoriului
(2013), căreia îi rămîn dator cu notele și comentariile, am avut din ce în ce
mai puțin timp pentru lucrul la Divina
Comedie. În tot acest răstimp, n-am mai apucat să traduc decît primele patru
cînturi din Paradis, postate deja pe
blog. Le adaug acum, mai tîrziu decît promisesem, și traducerea Cîntului V
(care ne introduce în al doilea cer – după cel al Lunii, cel al lui Mercur).
PARADISUL
Cîntul V
Beatrice lămurește din ce cauză
frumusețea ei devine tot mai strălucitoare (a se vedea mai ales finalurile
cînturilor al treilea și al patrulea) și îi dă răspuns lui Dante la
întrebarea pe care acesta o formulase sfios în finalul cîntului anterior (vv. 136-138): dacă se poate răscumpăra,
în cumpăna judecății divine, prin alte fapte bune încălcarea silită a unor
legăminte/juruințe asumate în fața lui Dumnezeu. Făgăduința cu care te legi
înseamnă sacrificiul benevol al celui mai mare dar făcut omului de Dumnezeu:
liberul arbitru. În principiu, nu trebuie să-ți calci juruința, dar problema
are diferite nuanțe (Biserica însăși, posesoare legitimă a autorității
spirituale simbolizate prin cele două chei – de argint și de aur – pomenite în Purgatoriu,
IX, 117, dă uneori dezlegări ce ar părea să contrazică principiul), drept care
poetul este invitat „să mai stea puțin la masă” (sedere un poco a mensa),
adică să mai rabde unele explicații suplimentare, căci hrana grea a adevărului
nu e ușor de mistuit. Ea îi atrage atenția asupra diferenței dintre acțiunea
care e obiectul contractului (și care poate suferi schimbare, în anumite
condiții) și contractul însuși, adică jurămîntul în sine (care trebuie cu
sfințenie și în orice caz împlinit). Sfatul către creștini este să nu se joace
cu jurămintele (ajungînd de rîsul evreilor care-și păzesc cu strictețe legea
lor), iar ca exemple de rea întrebuințare a jurămîntului sînt evocați Ieftae
(v. Judecători, cap. 11) și Agamemnon, il gran duca de’
greci, „craiul
mare-al grecilor” (v. Cicero, De officiis, III, 25, pe care-l urmează Dante
în referința lui). Încheiate explicațiile, privirile le sînt răpite de
strălucirea orbitoare a celui de-al doilea cer (aici: secondo regno, „a
doua-mpărăție”), cel al lui Mercur, unde sălășluiesc sufletele binefăcătorilor
rîvnitori de faimă și onoare și unde, îndată ce pășesc, sînt întîmpinați de un
mare alai de duhuri luminoase (ce-și exprimă bucuria că Dante le va oferi
posibilitatea să-și reverse iubirea asupra lui: Ecco chi crescerà li nostri
amori, „E cel ce-o da iubirii spor în noi”), dintre care unul (ce vom vedea
în cîntul următor că-i al împăratului Justinian) intră în dialog cu Dante.
1 De eu te-ncing în flăcări de iubire
mai mult
decît se vede pe pămînt
și copleșesc lumeasca ta privire,
4 nu te mira, căci toate-acestea sînt
din văzul cel desăvîrșit purcese,
ce se-adîncește-n binele cel sfînt.
7 Văd de pe-acum cum razele își țese
în mintea ta lumina pururi vie,
ce-i singură izvor iubirii-alese;
10 iar altceva iubirea de v-o-mbie,
nu-i decît tot o rămășiță-a ei,
ce nălucește de-nțeles pustie.
13 Cînd e-ncălcat un jurămînt, tu vrei
să știi de poate-o altă faptă bună
să-i stea în cer iertării drept temei”.
16 Așa-ncepu Beatrice-n cînt să spună;
și ca și cel ce-a șovăi nu știe,
la fel urmă pe-a vorbei sfîntă strună:
19 „Din cîte Domnu-n marea-i dărnicie
a rînduit făpturii cu dreptate,
cea mai de preț și mai asemeni sie
22 a fost deplina voii libertate;
doar cele ce-s făpturi cugetătoare
au fost și sînt cu-aceasta înzestrate.
25 Acum pricepi, de cugeți, cît de mare
e prețul juruinței, dacă-n tine
se face voia ce și Domnu-o are;
28 căci cînd cu cerul este omul bine,
comoara-aceea-n jertfă se preface,
iar jertfa se-mplinește chiar prin sine.
31 Deci ce-ai putea tu da în schimb sau
face?
Vrînd alt folos să scoți din ce-ai jurat,
ar fi ce-i bun cu-n furt să se împace.
34 Ce-i mai miezos ți-e-acum învederat;
Biserica dînd însă dezlegare,
parcă-n răspăr cu cîte-am cuvîntat,
37 mai șezi puțin la masă, cu răbdare,
căci hrana grea, spre bună mistuire,
nevoie încă de-ajutor mai are.
40 Aminte
ia de cîte-ți fac vorbire
și le reține, căci știință nu-i
de nu păstrezi cîte ai prins de știre.
43
Pe două lucruri va
temei să pui
în jertfa-aceasta: pe ce-oferi din tine
și pe ce-n chip de juruință spui.
46 Aceasta ștearsă nu-i decît de-i bine
plinită; și eu cred că despre ea
te-am lămurit mai sus cum se cuvine.
49 De-aceea la evrei se resimțea
nevoia juruinței, deși știi
c-al jertfei dar să-l schimbi se mai putea.
52 Al doilea-n
schimb, ce drept materie-l ții,
poate sau nu rămîne ca atare
și nu-i păcat de-n loc cu altul vii.
55 Dar
nimeni să nu-și schimbe din spinare
povara după plac, de două chei,
de-argint și de-aur, nu-i deschid zăvoare;
58 schimbarea ca sminteală să o iei
cînd ce ai părăsit nu se cuprinde
ca patru-n șase-n noul tău temei.
61 Căci orice lucru preț să aibă tinde
pe cît prin firea-i trage la cîntar
și nu îl poți cu-altă măsură vinde.
64 Pe ce jurați luați seama așadar:
fiți credincioși, dar nu fiți strîmbi la gînd,
precum Ieftae-ntîi cu-al jertfei dar,
67 ce-n loc să zică: «Rău făcui», ținînd
la ce-a jurat, mai rău greși; atare
și craiul mare-al grecilor pe cînd
70 de mila Ifigeniei fecioare
făcu să plîngă proști și învățați
la vestea-acelei jertfe-ngrozitoare.
73 Nu vă pripiți, creștini, să vă jurați:
nu fiți ca pana-n vînt, nici nu vă pară
că-n orice apă-i rost să vă spălați!
76 Noul și Vechiul Testament vi-s doară,
precum și Sfîntul Scaun, îndreptar:
cu-acestea mîntuirea se măsoară.
79 De pofta rea vă-ndeamnă-n sens contrar,
voi oameni fiți, nu prostănace oi,
de rîsu-oricărui jidov tipicar!
82 Nu fiți ca mielul ce se dă-napoi,
să sugă țîța mamei și, zglobiu,
de capul lui se vîră în nevoi!”.
85 Așa-mi grăi
Beatrice, precum scriu;
apoi și-ntoarse cu nesaț privirea
spre-naltu-n care-i totul mult mai viu.
88 Cu chip schimbat și încetînd vorbirea,
smeri și-a minții mele lăcomie,
ce și-altor taine le rîvnea vădirea;
91 și cum săgeata, pînă să se-ație
al coardei tremur, către țintă-o ia,
la fel și noi spre-a doua-mpărăție.
94 Acolo-așa voioasă doamna mea
mi se vădi-ntr-a cerului splendoare
că și planeta parcă-n plus ardea.
97 Iar dacă steaua se schimbă-n dogoare,
ce să mai zic de mine, ce-s prin fire
în fel și chip făptură schimbătoare!
100 Cum într-un iaz cu lină văluire
spre ce-i de-afară peștii trag puhoi,
luînd totul drept fireasca lor hrănire,
103 așa văzui în fața noastră-un roi
de străluciri, și se-auzea din toate:
„E cel ce-o da iubirii spor în noi”.
106 Și cum se-apropiau acele gloate,
vedeai că-s chip al sfintei bucurii,
în propria lumină-nveșmîntate.
109 Ce-ai zice,
cititorule, de-aci
mi-aș încheia-nceputa relatare?
Ce mult să afli restul ți-ai dori!
112 Deci poți pricepe singur cît mare
mi-era dorința s-aflu starea lor,
de cum i-avui sub ochi pe fiecare.
115 „O, cel pe care veșnicul sobor
te-a hăruit să vezi ce-n ceruri este,
cît tu în trup ești încă luptător,
118 noi de lumina slăvilor celeste
sîntem aprinși; să ne cunoști de vrei,
ți-om da de noi pe îndelete veste”.
121 Așa un duh cucernic dintre ei
mă agrăi; iar Beatrice: „Spune
ce ai de spus și crede-i ca pe zei!”.
124 „Eu bine văd ființa ta că-și pune
lumina haină și izvoare-i sînt
chiar ochii tăi, în focul voii bune;
127 dar nu știu cine ești, demn suflet sfînt,
nici de ce șezi în strălucirea care
orbește văzul nostru pe pămînt”.
130 Așa-i spusei luminii arzătoare
ce m-agrăise-ntîi, iar ea spori
în strălucire încă și mai tare.
133 Ca soarele ce-n razele lui vii
se-ascunde singur cînd a lui vipie
ajunge norii groși a-i risipi,
136 la fel, cu-al ei prisos de bucurie,
se-ascunse-n propriu-i foc figura sfîntă;
și-așa din taina-i întăinată mie
139 mi-a fost răspuns cum cîntu-n urmă
cîntă...
Mai puteţi citi pe acest
blog:
* Dante, Infernul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cînturile I-III
(versiunea Răzvan Codrescu)
* "Ce
mai face traducerea Divinei Comedii?"
(Purgatoriul, Cîntul XIX)
* Dante:
Papè Satàn, papè Satàn, aleppe! (Inf., VII, 1)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXII
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXIII
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Intermezzo
liric: Dante (Vita Nuova, XXVI)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXIV
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, XXV (versiunea
Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXVI
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXVII
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXVIII
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXIX
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXX
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXXI
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXXII
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Purgatoriul, Cîntul XXXIII
(versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante,
Paradisul, Cîntul I (versiunea
Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul II (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul III (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul IV (versiunea Răzvan Codrescu)
publicat de Răzvan Codrescu @ 00:00
0 comentarii
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire