I CAN’T BELIVIU!

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME

  

De la „fenomenul Piața Universității” la „fenomenul Piața Victoriei”

Pe una dintre pancartele inteligente din Piața Victoriei (au fost și destule neinteligente) am putut citi: I CAN’T BELIVIU, adică nici nu pot fi ca tine (Liviu), nici nu te mai pot crede pe cuvînt. După toată prestația postelectorală, despre asta este vorba pînă la urmă... 

Mai mulți cititori ai blogului mă iscodesc cu privire la umila mea părere despre evenimentele încă în curs pe scena publică românească. Aleg aici formularea unuia dintre ei: „Dumneavoastră ce credeți, domnule Codrescu? Protestele trebuie continuate după abrogarea Ordonanței 13?”. Interesul prioritar nu este pentru ceea ce a fost, ci pentru ceea ce urmează. 

Mă încumet să răspund (oricît de puțină greutate ar avea „vocea” mea, cu totul marginală): Fără doar și poate!  

Ordonanța în sine n-a fost decît factorul declanșator și decît unul dintre aspectele problemei grave cu care ne confruntăm. Aspectul cel mai periculos este tendința dictatorială adusă de Liviu Dragnea. S-a făcut un prim pas, dar lucrurile trebuie duse pînă la capăt: guvernul care a creat această situație trebuie să plătească, iar păpușarul lui trebuie pus la punct și oprit să mai recidiveze în acest spirit și pe această linie. Și trebuie multă vigilență ca nu cumva ceea ce s-a abrogat prin Ordonanța 14 să fie reintrodus ulterior pe cale parlamentară, prin votul majorității pesediste.

Sigur, păstrînd regulile democrației, PSD-ul, legitimat electoral, nu mai poate fi înlăturat altfel decît prin alegeri (iar cine îl conduce e problema lui internă). Poate fi însă determinat, prin presiunea străzii, a medierii prezidențiale (bine că la Cotroceni e Iohannis și nu Ponta!) și a opoziției parlamentare (atîta cîtă este), să-și vadă lungul nasului și să ofere varianta unui guvern decent în locul butaforiei guvernamentale instrumentate de Liviu Dragnea în interes personal (ca să-și salveze pielea de penal și să-și satisfacă visul bolnav de putere discreționară, bazată pe șmecherie și populism). Cu toată lipsa lui de mari conștiințe și competențe, PSD-ul are totuși resursele de a da un prim-ministru și o echipă guvernamentală cu un mai mare grad de autonomie, credibilitate și eficiență, în măsură să răspundă cît de cît atît exigențelor interne, cît și celor internaționale (de care – fie că ne place, fie că nu – nu putem să facem abstracție).  

România trăiește acum dramatic confruntarea dintre majoritatea reală (întruchipată în protestatarii anticomuniști din Piața Victoriei, de pe tot cuprinsul urban al țării, dar și din diaspora) și majoritatea fictivă rezultată din absenteismul electoral de pe 11 decembrie (întruchipată de mîna de pensionari care s-au dus să ceară la Cotroceni demisia lui „Iohanis”), dar întrebuințată ca pretext legitimant de o clică politică lipsită de scrupule și lacomă de privilegiile puterii. În aceste condiții, strada se cade să continue ce a început, dar atentă să nu se lase manipulată de alte forțe impure, ci de a păstra linia demnității civice, a exigenței morale și a caracterului pașnic, precum și o anumită unitate sau solidaritate „cu prioritate de dreapta” la care s-a ajuns după atîta păgubos război româno-român. De partea cealaltă, o putere exercitată rezonabil va depăși și impasul conflictual cu președinția, va asigura și o atmosferă publică respirabilă, cel puțin pentru perioada imediat următoare. Iată cam ce și cît poate revendica „strada” în mod legitim, pînă la viitoarele alegeri (în logica antipatică a democrației). Și ce n-ar trebui să rateze în nici un caz. Mai mult decît atît mă tem că ar fi, în contextul imediat, o imprudență foarte primejdioasă. (Îmi cer iertare: e poate o teamă de om bătrin...) Exaltarea (pînă la un punct firească) nu trebuie să ne ducă nici la supraevaluarea de sine, nici la subestimarea adversarului (care e abject, parșiv și chiar mai puternic decît pare). Eradicarea generală a „ciumei roșii”, pe care n-am reușit-o în 27 de ani, cere altă durată, alte căi și alte mijloace...

În fine, esențial este să nu se cedeze diversiunilor mediatice și să nu se piardă de sub picioare realitatea de dragul ideologiilor. Modestul meu apel general este unul la constanță, luciditate și măsură. Și la o democrație înțeleasă și manifestată, măcar în ceasul al unsprezecelea, ca reală demofilie. Dincolo de orice aparențe, poporul nu caută să aibă puterea, ci dragostea celor puternici/împuterniciți (pe care n-a ajuns încă s-o simtă în acest început de veac și de mileniu – nici dinspre stînga, nici dinspre dreapta). Puțină dragoste face mai mult decît toate promisiunile electorale. Și e sigur „slăbiciunea” care-I place și lui Dumnezeu.

  

Răzvan CODRESCU

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Vă recomand să citiți, pe Platforma ROST, și textul de ieri al d-lui Bogdan Munteanu (Germania), „Demnitatea unei națiuni”.

„Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte...!”

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
 

Am primit și dau mai departe...

Comisia Europeană
a validat o iniţiativă
pentru familia tradiţională

Referendumul pentru familie din România, departe de a fi o iniţiativă extremistă sau homofobă, are corespondenţe la nivelul Uniunii Europene. Mai exact, „Mum, Dad and Kids” este o iniţiativă cetăţenească ce aşteaptă încă pînă la data-limită, 3 aprilie, strîngerea numărului necesar de semnături pentru a putea intra în discuţia forurilor superioare europene. Iniţiativa cetăţenească europeană este, conform paginii oficiale a Comisiei Europene, un fel de referendum: o propunere semnată de cel puţin UN MILION de cetăţeni poate deveni parte a politicii europene, prin apelul adresat Comisiei de a face o propunere legislativă. Cu alte cuvinte, dacă un milion de oameni – nu trei milioane, ca în România – semnează o asemenea petiţie, măsurile propuse în ea pot deveni lege comunitară. „Mud, Dad and Kids” este o iniţiativă cetăţenească validată de Comisia Europeană, care propune adoptarea de către Europa a următoarei definiţii a familiei: „Căsătoria este uniunea durabilă între un bărbat şi o femeie, iar familia se bazează pe căsătorie şi/sau pe urmaşi”.
Toate detaliile despre această iniţiativă pot fi găsite la adresa http://www.mumdadandkids.eu/, unde puteţi de asemenea să semnaţi electronic în favoarea ei.
După cum se vede, iniţiativa Coaliţiei pentru Familie nu este o manifestare izolată şi retrogradă, cum încearcă să o prezinte oponenţii, ci o poziţie recunoscută şi acceptată la nivel european. Mai mult decît atît, pentru forurile superioare ale UE este nevoie de un număr de trei ori mai mic de semnături decît cele adunate în România pentru ca o asemenea iniţiativă să poată deveni propunere legislativă.